gabriel-nastase

Absolvent al Conservatorului din Bucureşti în anul 1981, la clasa profesorului George Ionescu, tenorul Gabriel Năstase a obţinut şi titlul de doctor în muzică în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, în anul 2009, cu lucrarea Actul creaţiei scenice în spectacolul lirico-dramatic. Încă înainte de a începe studiile la Conservator, Gabriel Năstase a fost, începând cu anul 1974, timp de doi ani, artist liric în Corul Operei Naţionale Bucureşti, iar din 1981 solist al Teatrului Liric „Elena Teodorini” din Craiova. Din 1985 este solist al Operei Naţionale Bucureşti.

De-a lungul carierei, Gabriel Năstase a colaborat cu Teatrele de Operă din Iaşi, Chişinău, Ruse şi Plevna (Bulgaria), cu Filarmonica din Tokyo şi a efectuat turnee în Bulgaria, Italia, Elveţia, Spania, Grecia, Marea Britanie, Irlanda, Japonia, Germania, Olanda, Thailanda, Franţa.

Din anii ’90, Gabriel Năstase s-a dedicat şi activităţii pedagogice ca profesor la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (între anii 1990-1995), iar în anul 2006 a devenit lector universitar la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Repertoriul de operă:

  • Radames din Aida de Giuseppe Verdi
  • Alfredo din La traviata de Giuseppe Verdi
  • Ismaele din Nabucco de Giuseppe Verdi
  • Cassio din Otello de Giuseppe Verdi
  • Manrico din Il trovatore (Trubadurul) de Giuseppe Verdi
  • Riccardo din Un ballo in maschera (Bal mascat) de Giuseppe Verdi
  • Gabriele Adorno din Simon Boccanegra de Giuseppe Verdi
  • B.F. Pinkerton din Madama Butterfly de Giacomo Puccini
  • Mario Cavaradossi din Tosca de Giacomo Puccini
  • Des Grieux din Manon Lescaut de Giacomo Puccini
  • Samson din Samson et Dalila de Camille SaintSäens
  • Pollione din Norma de Vincenzo Bellini
  • Don José din Carmen de Georges Bizet
  • Faust din Mefistofele de Arrigo Boito
  • Canio din Pagliacci (Paiaţe) de Ruggero Leoncavallo
  • Turridu din Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni
  • Erik din Der fliegende Holländer (Olandezul zburător) de Richard Wagner
  • Walter din Tannhäuser de Richard Wagner
  • Laios, Teseu din Oedipe de George Enescu
  • Arturo din Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti
  • Nemorino din L’elisir d’amore (Elixirul dragostei) de Gaetano Donizetti
  • Chiriac din O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu
  • Regele din Hamlet de Pascal Bentoiu
  • Ionică din Motanul încălţat de Cornel Trăilescu