valentin_stoica

Valentin Stoica este născut în 1987, în București. La vârsta de unsprezece ani este acceptat ca elev al Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din București, liceu ale cărui cursuri le va absolvi în vara anului 2007. Tot în același an, este angajat la Opera Română din București, însă colaborarea cu instituția avea să înceapă undeva mult mai devreme, încă de când tânărul era încă elev. Aici a avut șansa de a se dezvolta și de a crește profesional, atât din punct de vedere artistic, cât și tehnic în roluri de ansamblu și solistice.

În cadrul repertoriului Operei Naționale București, tânărul avea să danseze numeroase roluri ale unor montări, atât clasice cât și moderne precum urmează: Desire, Pasărea Albastră din baletul Frumoasa din pădurea adormită, Siegfried –  Pas de troix din baletul Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaicovsky, Ali, Birbanto din baletul Corsarul, Prințul din baletul Spărgătorul de nuci, Alberth din Giselle de Adolphe Adam, Solor, Fachirul Magdavaia, Idolul de bronz din Baiadera, Frații din baletul Roșu și negru, Tango, Radio and Juliet de Eduard Clug, Acarul din Anna Karenina, în montarea coregrafului Ioan Tugearu.

În iarna lui 2013 este invitat de către Baletul Național Croat să danseze în cadrul stagiunii roluri din balete precum: Giselle, Coppelia on Montmarte în montarea coregrafului Youry Vamos, Anna Karenina și Alice in the Wonderland în viziunea coregrafică a lui Ashley Page.

În verile anilor 2005 și 2006 a colaborat intens cu compania de balet Europa Dance, fondată în Franța. Aici a lucrat și a colaborat direct cu nume sonore în lumea dansului mondial, nume precum: Jiří Kylián, Nacho Duato, Ohad Naharin, Matz Ek.

A participat în numeroase organizații și forumuri de profil artistic, gale și festivaluri celebre.

În vara anului 2006 este invitat la Congresul Internațional de dans organizat la Monaco, tot în același an participă ca invitat la Gala Internațională de balet organizată la București în cadrul Operei Naționale. În anul 2009 participă ca invitat în cadrul Festivalului „George Enescu” interpretând rolul lui Siegfried din baletul Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski, în 2010, câștigă alături de o trupă de dans contemporan, premiul pentru cel mai bun spectacol și cea mai bună coregrafie, sub semnătura Andreei Tănăsescu.

În ultimii doi ani a locuit în Taiwan, unde a dansat în cadrul unei trupe de dans clasic și neoclasic, interpretând roluri ca Siegfred din baletul Lacul lebedelor, Le Sacre du printemps. De asemenea, a fost invitat să profeseze în cadrul Universităților: Taiwan National University of Arts, National Taiwanese University of Arts.

În prezent, este prim Solist al Operei Naționale București.