Lacul lebedelor

Piotr Ilici Ceaikovski

 
Libretul Gheorghe Iancu (după Marius Petipa şi Lev Ivanov)
Durata 3h Pauze 1
Premieră 19 aprilie 2008
Premiera mondială 27 ianuarie 1895, Teatrul Mariinsky, Sankt Petersburg
Dirijor Iurie Florea
Scenografia Luisa Spinatelli
Lighting design Camilla Piccioni
Asistent de coregrafie Roxana Popescu, Ștefan Bănică
Consultanță în coregrafie Alexander Monakov, Carlos Vilán
Maeștri de repetiții Petruța Almosnino, Laura Blică Toader, Cristian Crăciun, Corina Dumitrescu, Florin Mateescu
Asistenți scenografie Monia Felicia Torchia, Andreea Koch

Distribuția din 17 noiembrie 2016

Odette/Odile: Cristina Dijmaru
Siegfried: Ovidiu Matei Iancu
Regina: Anbeta Toromani, Albania
Deirfgeis: Robert Enache
Beno: Ryou Takaya
Prietenii lui Beno: Valentin Stoica, Andra Ionete, Akane Ichii
Patru lebede mari: Akane Ichii, Gabriela Popovici, Eliza Maxim, Bianca Stoicheciu
Patru lebede mici: Ada Gonzalez, Kana Arai, Diana Gal, Remi Tomioka
Mireasă ceardaș: Akane Ichii
Mireasă dans spaniol: Bianca Stoicheciu
Mireasă dans spaniol: Ada Gonzalez
Mireasă mazurka: Greta Niță

și Ansamblul de Balet al Operei Naționale București

Distribuția din 25 noiembrie 2016

Odette/Odile: Flavia Stocchi
Siegfried: Robert Enache
Regina: Corina Dumitrescu
Deirfgeis: Ovidiu Matei Iancu
Beno: Stefano Nappo
Pas de trois: Ryo Takaya, Greta Niţă, Lorena Negrea

și Ansamblul de Balet al Operei Naționale București

 

Gheorghe Iancu – coregraf
La o reluare, după atâta timp, a unui spectacol, aș spune că avem o premieră. Compania de balet nu mai este aceeași de la premiera din 2008 pentru că au trecut câteva stagiuni și deja nu mai sunt aceiași dansatori. Am luat-o aproape de la capăt. Din fericire, o parte din dansatori au participat la cealaltă premieră, dar avem 80% din companie complet nouă. Oricum, cei care au fost implicați în această minunată aventură de la început au crescut psihic, artistic și fizic. Câțiva dintre ei au avut șansa să aibă această scurtătură și, la 18 ani, să debuteze în spectacol (de exemplu prim-balerina Cristina Dijmaru și partenerul ei, Valentin Stoica).

Iurie Florea – dirijor
Când se vorbește despre balet, în mintea oricărui iubitor de artă apare gândul reflex la muzica și imaginile din „Lacul lebedelor”. Simbol al baletului rus, această capodoperă a devenit, în timp, și o veritabilă emblemă a dansului clasic universal. Orice companie importantă are inclusă în repertoriu această genială creație. Ceea ce mă satisface în mod deosebit la noua montare este că, prin comparație cu alte producții, aici sunt interpretate mai multe pagini din partitura lui Ceaikovski. În același timp, sper că acest spectacol va descoperi nume noi care, preluând ștafeta de la vechea generație de balerini, vor deveni curând vedete ale artei coregrafice.

Feminitate ideală și sacrificiu tragic
Cea mai cunoscută dintre lucrările de balet ale lui Ceaikovski, „Lacul lebedelor” a fost compusă între 1875 și 1876 la cererea dramaturgului Vladimir Petrovich Begichev, care i-a plătit, se pare, compozitorului 800 de ruble. Baletul, ce spune povestea tristă a lui Odette – prințesa transformată în lebădă printr-un blestem vrăjitoresc – a avut ca punct de plecare, după cum reiese din teoriile contradictorii ale criticii, mai multe surse: povestea autorului german Johann Karl August Musäus, „Der geraubte Schleier”; basmul rusesc „Rața albă”; viața tragică a regelui bavarez Ludovic al II-lea care a murit în condiții misterioase în apropierea lacului Starnberg. Alte voci susțin chiar că un fragment din biografia compozitorului – moartea mamei lui pe când acesta era foarte tânăr – ar fi stat de asemenea la baza acestui balet ale cărui idei centrale sunt feminitatea ideală și sacrificiul tragic.

Ca și alte lucrări ale lui Ceaikovski, așa cum este „Spărgătorul de nuci”, spre exemplu, „Lacul lebedelor” – a cărui premieră a avut loc în 1877, la Teatrul Balșoi, din Moscova – nu a avut un succes imediat. Este știut faptul că muzica a fost mult prea dificil de interpretat pentru dansatori, iar coregrafia, semnată de Julius Reisinger, a fost considerată neinspirată. Abia după moartea compozitorului, în 1895, „Lacul Lebedelor” avea să fie prezentat într-o coregrafie de neuitat, semnată de Marius Petipa și Lev Ivanov, coregrafie ce stă și astăzi la baza majorității punerilor în scenă ale baletului (la Teatrul Mariinsky, Sankt Petersburg).

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Sinopsis

Partea I

În grădina palatului, în timpul petrecerii oferite în cinstea aniversării sale, prinţul Siegfried citeşte o carte. Este povestea „Lacul lebedelor”. Regina mamă îl roagă să lase cartea deoparte şi să se distreze alături de invitaţii săi. Printre ei se află Beno, prietenul din copilărie al lui Siegfried, însoţit de două tinere, care doresc să se prezinte sărbătoritului. Beno reuşeşte să-l atragă pe Siegfried în atmosfera de petrecere de la palat.

Regina mamă şi prinţul deschid balul cu un vals. Majordomul anunţă sosirea unei tinere prinţese, pe care regina o prezintă întregii asistenţe ca viitoare soţie a lui Siegfried, care, urmând să preia tronul, trebuie să îşi aleagă o soţie. Ruşinat, acesta refuză propunerea mamei sale, iar pretendenta şi părinţii acesteia pleacă ofensaţi de atitudinea lui, urmaţi de regină. La lăsarea serii, înaintea ultimelor urări, pentru a destinde atmosfera, Beno propune un nou dans.
Oaspeţii părăsesc palatul, iar Beno nu reuşeşte să-l convingă pe Siegfried să continue petrecerea. Prinţul, cuprins de tristeţe, doreşte singurătate şi să-şi continue lectura. Aţipind, el pătrunde în lumea viselor, unde îl cunoaşte pe vrăjitorul Deirfgeis, plăsmuirea negativă a propriului ego. Acesta îl poartă pe Siegfried pe un tărâm fantastic, unde trăiesc fete transformate de vrăjitor în lebede.

Prin puterea ce o deţine, Deirfgeis i-o arată pe Odette, prinţesa-lebădă.
Siegfried se îndrăgosteşte imediat de ea. La început speriată, fata-lebădă îi prezintă tristul său destin: ea şi însoţitoarele sale, transformate în lebede, se află în puterea lui Deirfgeis, iar vraja nu poate fi risipită decât de un jurământ de iubire sincer.

Siegfried îi declară dragostea eternă, dar Odette se teme că el nu-şi va putea ţine jurământul, iar ea va fi de-a pururi sub puterea malefică, deoarece numai un bărbat incapabil de a trăda iubirea va putea să rupă vraja. Cu toate acestea, Siegfried îi jură încă o dată Odettei dragoste veşnică şi o invită la petrecerea organizată de Regină la palat. Odette crede că nu va putea veni, din cauza înfăţişării ei de lebădă, dar îi promite că va zbura deasupra palatului. Prinţul o asigură din nou de iubirea lui. Lebedele, împreună cu Odette îşi iau zborul, iar Deirfgeis redevine alter ego-ul lui Siegfried.

Partea a II-a

Siegfried îşi continuă călătoria în lumea viselor care îl transportă chiar la palat, la petrecerea Reginei. Aici sosesc invitaţi din lumea întreagă şi sunt prezentate patru pretendente, din Ungaria, Spania, Italia şi Polonia. Toţi participanţii apar sub formă de păsări, Beno fiind întruchipat drept un papagal care animă petrecerea. După dansurile specifice fiecărei ţări, Siegfried valsează cu fiecare pretendentă, dar gândurile sunt purtate tot către iubita sa, prinţesa-lebădă Odette. Regina îi cere să îşi aleagă soţia dintre cele patru tinere, dar Siegfried refuză din nou să asculte de sfatul mamei sale.

Deodată, se anunţă sosirea la palat a unui nou oaspete. Este Deirfgeis, vrăjitorul, care însoţeşte o prinţesă înveşmântată în negru, pe nume Odile. Odile seamănă izbitor însă cu frumoasa Odette, căreia Deirfgeis i-a împrumutat, printr-o vrajă chipul, pentru a-l păcăli pe prinţ.

Siegfried, înşelat de imaginea tinerei, o prezintă curtenilor şi mamei sale ca pe viitoarea sa soţie. Oaspeţii dispar. Rămân doar Deirfgeis şi Regina-mamă, sub forma unei bufniţe roşii. Ei se lasă prinşi în vârtejul amorului şi al seducţiei, trupurile celor doi împletindu-se într-un dans senzual.
Siegfried şi Odile se pregătesc de fastuoasa ceremonie de nuntă şi încoronare. În timpul pregătirilor, însă, Deirfgeis le arată tuturor adevărata identitate a Odilei, lebăda neagră, în timp ce prinţesa-lebădă Odette, trece în zbor, plângându-şi disperată soarta şi trădarea iubitului ei.

Deirfgeis şi Odile fug, iar Siegfried îşi dă seama abia acum că a încălcat promisiunea de iubire eternă declarată Odettei, condamnând-o astfel să rămână pe vecie sub vraja lui Deirfgeis.

Pe malul lacului, lebedele aşteaptă cu nerăbdare întoarcerea Odettei, singura care le poate salva de blestem. Prinţesa-lebădă ajunge sfâşiată de durere şi le povesteşte despre trădarea lui Siegfried. Alături de Odette, lebedele îşi plâng destinul.

Deirfgeis, bucuros de izbânda sa, se întoarce la sărmanele lebede pentru a-şi hrăni orgoliul, terorizând sufletele osândite. El ştie că Siegfried urmează să vină pentru a-şi cere iertare şi tocmai de aceea îl aşteaptă pentru a-i da lovitura de graţie. Prinţul ajunge la locul unde se află lebedele, în căutarea iubitei lui, ascunsă de prietenele sale. Îndurerat şi cu inima sfâşiată de tristeţe, el cade la pământ. Lebedele se pregătesc să-şi ia zborul, numai Odette nu poate să se desprindă de iubitul ei. Îl iartă şi hotărăşte să înfrunte alături de el destinul potrivnic.

Geniul malefic întruchipat de Deirfgeis provoacă o furtună teribilă pentru a-i omorî pe cei doi iubiţi. În momentul în care soarta lor pare a fi hotărâtă, fiind gata să fie înghiţi de valurile furioase, Siegfried se trezeşte din Vis… Da, totul a fost un vis, o plăsmuire a propriei imaginaţii, iar prinţul va trebui, în continuare, să îşi caute şi să îşi găsească dragostea adevărată.