Personalitate prolifică în domeniul artei lirice, Cornel Trăilescu a activat în cadrul Operei Naționale București ca dirijor de cor între anii 1952-1955. Apoi, începând cu 1955 pentru mai mult de jumătate de secol, până în 2011, a fost prim dirijor, iar în perioada 1992-1993 a ocupat funcția de Director General.

Membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, pe parcursul carierei artistice a dirijat concerte simfonice și spectacole de operă la Timișoara, Cluj, Constanța, Brașov, Iași. A întreprins și turnee artistice în Italia, Rusia, Polonia, Franța, Germania, Bulgaria, Finlanda, Spania etc.

În calitate de compozitor a semnat opere precum „Motanul încălțat” (1961) – operă pentru copii, în 3 acte; „Domnișoara Nastasia” (1965) – balet în 9 tablouri, libret după piesa lui George Mihail Zamfirescu; „Primăvara” (1972), balet în 3 acte; „Bălcescu” (1974) – operă în 3 acte; „Dragoste și jertfă/ Drum spre glorie„ (1977) – operă în 3 acte libretul după piesa Marele Soldat de Dan Tărchilă; „Albă ca zăpada”(1986) – balet, libretul după basmul Fraților Grimm; „Fântâna Blanduziei” (2002) – operetă în 3 acte, libretul după feeria lui Vasile Alecsandri.

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 9 februarie 2019, începând cu ora 11:00 spectacolul „Motanul încălțat”, creație a maestrului Cornel Trăilescu ca un ultim omagiu adus memoriei celui care a însuflețit basmele copilăriei pe prima scenă lirică a țării.

În anul 2004, Cornel Trăilescu a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler.

Mâine, 9 ianuarie 2019, în intervalul orar 12:00 -14:00 trupul neînsuflețit al maestrului Cornel Trăilescu va fi depus în foaierul Operei Naționale București pentru toți cei care vor să îi aducă un ultim omagiu.