Pentru mine, inspiraţia începe să-şi precizeze existenţa într-un fel de febră dulce, pe care o simt nelămurit... şi care a devenit o stare aproape permanentă... Trebuie să lucrezi ani întregi şi de multe ori după ce ai isprăvit lucrarea eşti silit să sacrifici elemente din cele la care ai ţinut mai mult, ca să dai operei proporţiile cerute de artă. Această renunţare este de multe ori sacrificiul cu care plăteşti greu tendinţa spre perfecţiune, pe care o cere, fără milă, demonul acela ce face legătura dintre tine şi Universalitate.
George Enescu
Mărturisesc, sunt o norocoasă! Am apucat sa sărbătoresc trei centenare până acum: Centenarul Liceului de fizică- matematică „Gh. Lazăr” al cărui elevă am fost; Centenarul Conservatorului „C. Porumbescu” unde m-am format ca muzician și artist, revenind peste ani și ca profesor la catedra de canto și acum Centenarul Operei Nationale București – templul sufletului meu unde, de la debut si până astazi, am slujit cu credință și devotament arta. Sunt una dintre „verigile” lanțului de legătură dintre „generația de aur” a artiștilor, alături de care am debutat și evoluat, și tânăra generație cu care am cântat în ultimii ani ai carierei mele artistice, mulți dintre ei fiindu-mi studenți. Dintre toate teatrele din lume unde am cântat, Opera bucureșteană este parte din ființa mea. Acum, la ceas aniversar, îi urez Operei Naționale București: „La trecutu-ți mare, mare viitor, templul sufletului meu!”.
Silvia Voinea - soprană
Opera Națională București a fost casa mea de suflet de-a lungul a zeci de ani. Ea mi-a deschis toate porțile, mai întâi cele de poveste ale marilor roluri de prim-balerin, apoi și pe cele ale poveștilor pe care le-am scris eu în calitate de coregraf și tot cu ea am colindat în turnee lumea întreagă.
Mă bucur că, la ceas aniversar, când Opera Națională București împlinește venerabila și frumoasa vârstă de 100 de ani, am prilejul să îi mărturisec toată dragostea pe care i-o port și să îi urez ani buni, cu spectacole minunate, pentru un public iubitor și însetat de muzică și dans!
Ioan Tugearu – coregraf
La ceas de mare sărbătoare a primei scene lirice a țării, când se împlinesc 100 de ani de la recunoașterea de către statul român, retrăiesc clipe de bucurie. Aproape jumătate din această sumă de ani am trăit-o împreună cu generații de slujitori ai genului liric și tot atâtea generații de spectatori care au trecut pragul acestui lăcaș de cultură.
Începând cu 13 martie 1965, până la sfârșitul carierei mele în anul 2006, am făcut parte din distribuțiile a mii de spectacole. Am speranța că am contribuit în mică parte la bucuria celor ce au fost prezenți, ce ne-au vizionat și ascultat.
Acum, în an aniversar, regret să constat că arta este codașa priorităților liderilor noștri, în favoarea altor sectoare, prejudiciind astfel dezvoltarea artistică și intelectuală a întregii societăți. În speranța că se va reveni la o viață normală curând, să urăm La Mulți Ani Operei Naționale București!
Vasile Martinoiu - bariton
La o aniversare atât de importantă și de frumoasă ca Centenarul Operei Naționale din București sufletul meu e plin de bucurie dar și de mândrie. Nenumăratele amintiri trăite pe această scenă alături de parteneri minunați mi-au lăsat urme adânci, pe care le revăd și le retrăiesc deseori. Spectacolele în care am cântat au fost în colaborare cu întregul colectiv al Operei și tuturor le mulțumesc pentru ajutorul lor pe care l-am simțit în fiecare moment.
Am trăit ani deosebiți pe această scenă și mi-am umplut inima cu aplauzele ce răsplătesc cu generozitate efortul artiștilor. Mi-am dorit această carieră, am muncit pentru ea și m-am mândrit întotdeauna, prin ce colț de lume am cântat, că sunt solistă a Operei Naționale din București.
Sanda Șandru - soprană
Și pentru că în acest an se împlinesc 100 de ani de la instituționalizarea Operei Naționale București, doresc să relatez câteva amintiri personale, care au legătură cu acest eveniment important... Mă leagă de marele bariton, dar și de omul David Ohanesian, numeroase și dragi amintiri! A avut un rol decisiv la venirea mea în București, contribuind din plin la asigurarea unui spațiu de locuit pentru mine și familia mea ... In această casă au locuit soprana Victoria Costescu Duca și baritonul Aurel Costesu Duca, fondatori ai Operei Naționale București, aici au primit primele noțiuni de Canto sute de tineri, dintre care unii au ajuns mari cântăreți de operă. Amintesc acum doar trei nume: Nicolae Herlea, Octav Enigărescu și bineînțeles David Ohanesian. Am locuit acolo patru ani `{`si`}` am fost în preajma unor veritabile glorii ale artei lirice din trecutul de aur al Operei Române: Emil Marinescu, Maria Moreanu, Șerban Tassian, Cornelia Gavrilescu, Lucia Bercescu, Nicolae Secăreanu, Maria Voloșescu, Magda Ianculescu, Dinu Bădescu…
LA MULȚI ANI - Opera Națională București!
Doresc, din toată inima, Operei Naționale București, să iasă cu bine din pandemie și apoi să revină la gloria anilor din trecut!
Ionel Voineag
Se împlinesc 100 de ani de când un mănunchi de oameni entuziaști au reușit să convingă autoritățile că Bucureștiul trebuie să aibă o operă instituționalizată. S-au împlinit astfel aspirațiile și efortul neobosit al înaintemergătorului George Stephănescu, cel care a reușit, încă din 1885, să prezinte bucureștenilor opere în limba română, cu cântăreți români. Anul 1921 este o piatră de hotar, ca și 1919 pentru Opera din Cluj, ce marchează realizarea unui deziderat cultural ce trebuia să ne desăvârșească integrarea în circuitul artistic european.
O pleiadă de artiști minunați au pornit cu trudă și abnegație primele stagiuni, pentru ca deja în cea dintâi decadă de la înființare, afișele Operei să anunțe spectacole de mare complexitate, ca: Lohengrin (cu George Enescu la pupitru), Olandezul Zburător, Boris Godunov, Salomeea sau Cavalerul Rozelor. Generații de cântăreți, balerini, dirijori, regizori și instrumentiști s-au perindat pe scena Operei, într-o spirală ce a avut mereu vârfuri artistice de excepție, ce au rămas înscrise cu litere de aur pe frontispiciul acestei instituții.
Cred că un muzeu atent orânduit, care să pună în lumină istoria de un secol a Operei bucureștene, ar împlini eforturile ce se fac pentru evidențierea prezentei aniversări, rămânând, atât pentru spectatorii de azi, cât și pentru cei de mâine, un document viu despre ce a însemnat această instituție în viața artistică românească.
Mă simt și eu onorat să pot spune că am activat în cadrul Operei din București aproape 40 de ani, timp în care am avut șansa de a colabora cu artiști minunați ce au circumscris, pot spune, spațiul a doua generații.
Doresc Operei bucureștene să mai adauge 100 de ani celor care s-au scurs până acum, dacă nu cumva sărăcirea interesului omului ``modern`` pentru frumos, vizibilă și în producțiile operistice ale zilelor noastre pe mapamond, nu-l vor transforma într-un robot aneantizat sufletește, străin de valorile și sensibilitatea pe care o civilizație de sute de ani le-a statornicit în lumea în care trăim.
Lucian Anca - dirijor
Prima sută de ani. Cu bune și cu mai puțin bune. Dar cele bune să se-adune...
În pofida contextului, aș putea spune că suntem o generație norocoasă: am prins, mulți dintre artiștii de azi ai Operei Naționale București, câte ceva din parfumul generațiilor de dinaintea noastră (Hero Lupescu, Eugenia Moldoveanu, Stelian Olariu, Cornel Trăilescu, Nicolae Herlea, Constantin Petrovici, Oleg Danovski, Ludovic Spiess, Carol Litvin, David Ohanesian și mulți alții), revenindu-ne în același timp sarcina dificilă de a perpetua tradiția genului liric într-o epocă ce multora le-ar fi părut de neînțeles: o seamă din noțiunile curente ale marketingului cultural păreau incongruente cu spiritul Scenei acum câțiva ani.
Și totuși, Opera își găsește drumul ei propriu, un drum presărat pe alocuri cu dificultăți aparent insurmontabile. Sunt convins că nu suntem decât o verigă în șirul multor generații care își vor fi dedicat întreaga energie Scândurii Sacre. Sper doar ca efortul nostru, al celor de-acum, să nu fie în van. Dincolo de judecata contemporanilor ne așteaptă, inexorabilă, judecata celor ce vor veni. Și întâlnirea, inevitabilă, cu cei care au fost.
Tiberiu Soare - dirijor
De ziua operei, spectacolul despre care s-a spus că începe înainte să urce cortina și se termină mult după ce ea cade (M. Callas) și în care, chiar înjunghiat pe la spate, eroul, în loc să moară, cântă (R. Benchley) un călduros și plin de speranță “La mulți ani”! Ars longa!
Vlad Conta - dirijor
La mulți ani Operei Naționale București, casa noastră, locul unde mi-am petrecut ultimul sfert de centenar!
Iurie Florea - dirijor
Opera, această artă care îmi este foarte dragă, mi-a oferit de-a lungul timpului satisfacţii pe care nu le-aş fi bănuit acum 20 de ani, atunci când am pătruns, timid, în tainele sale. Am înțeles că dacă îi voi oferi toată dragostea, puterea de muncă, pasiunea şi inspiraţia mea, mă va răsplăti cu aplauzele şi aprecierea publicului. De aceea îi sunt recunoscător pentru privilegiul de a fi cel ales să aduc, alături de colegii mei artişti, bucurie, emotie și armonie în sufletele celor care fac parte din fascinanta lume a Operei. La mulţi ani cu bucurii celor care iubesc Opera!
Ciprian Teodorașcu - dirijor
La mulți ani, Opera Națională București! A doua mea casă, unde m-am bucurat de atâtea ori de aplauze, debuturi minunate și oameni frumoși! Visul meu a fost să cânt aici și visele chiar devin realitate! Asemenea primăverii îți doresc să înflorești mai frumos ca niciodată și să ne bucuri cu energia artei cel puțin 1000 de ani de acum încolo! Ai dat lumii artiști mari și ai pregătit voci divine, ai lăsat cele mai dulci amintiri în sufletul publicului și ai răzbit indiferent de vreme! Îți mulțumesc! La mulți ani, draga mea operă!
Alin Stoica - tenor
La mulți ani ONB! Să ai parte numai de artiști care te iubesc și iși dăruiesc viața pentru tine! Ești stindardul culturii românești și sunt mândru și recunoscător ca am voie sa te reprezint prin existenta mea! La mulți ani!
Daniel Magdal - tenor
Am pășit pentu prima oară pe scena Operei din București, la vârsta de 9-10 ani. Când intrasem la Liceul de Coregrafie. Mă înscriam la toate spectacolele unde era nevoie de copii. Seri și matinee. Balete și Opere ale unui repertoriu stufos, bogat, complex, care conținea chiar tot ceea ce există în domeniu.
Ceea ce m-a izbit și învăluit (aproape înăbușit) într-o emoție pe care nu am s-o uit niciodată a fost un iz nemaipomenit. Un amestec de clei de butaforie, de sacâz, de produse de machiaj... Mirosea minunat a culise. A vis și spectacol. A TEATRU! Un stup de talente, vibrând de “zumzăitori” artiști-meșteșugari. Pe care cu ochii larg deschiși îi vedeam seară de seară luptându-se, cu înverșunarea învingătorului, cu ARTA lor. Fragili ca oameni dar purtați de forța demiurgică a talentului lor. În fața unor săli arhipline, mi-am zis: Doamne, dacă aș putea fi ca Ei!
Primul rol, de abia angajat, a fost un rol dansat într-o operă de factură contemporană : “Amorul Doctor”. Rol care mi-a deschis drumul de urcuș în sânul trupei. Acum, cu trecerea anilor, și cu atât mai mult astăzi, această sintagmă care mă călăuzește mereu își demonstrează forța de simbol: Amorul NE este cel mai bun vindecător.
La cei 100 de ani împliniți, nu pot decât să-i urez din suflet Operei Naționale București: La mulți cu eternă tinerețe!
Gigi Căciuleanu - coregraf
Opera Națională București este una dintre cele mai mari moșteniri ale artei și culturii pe care le avem în bogata noastră tradiție românească. Am cântat pentru prima dată la Opera Națională București în „La Traviata” de G. Verdi, Violetta Valery devenind unul dintre cele mai apreciate roluri din cariera mea, un punct culminant al vieții mele. Rămâne una din amintirile mele frumoase în călătoria dinaintea carierei internațională ce a urmat.
Suntem norocoși că avem alături de noi și Familia Regală care susține arta și cultura țării noastre și îi încurajează pe tinerii artiști atât de pasionați să înflorească și să pășească pe această scenă sfințită.
Doresc Operei Naționale București mult noroc și să continue cu onestitate și integritate în promovarea artelor și a talentelor locale, precum și a culturii României noastre iubite.