Nunta lui Figaro
(Le nozze di Figaro)

Wolfgang Amadeus Mozart

 
Libretul Lorenzo da Ponte (după o piesă de Pierre Beaumarchais)
Durata 3h Pauze 1
Limba Italiană Supratitrat DA Premieră 1 decembrie 2006
Premiera mondială 1 mai 1786, Burgtheater din Viena
Dirijor Vlad Conta
Regia Alexander Rădulescu
Scenografia Adriana Urmuzescu
Maestru de cor Stelian Olariu
Asistent de regie Ştefan Neagrău
Asistent maestru de cor Daniel Jinga

Distribuția 4 februarie 2017:

Almaviva – Daniel Pop
Contesa – Simonida Luţescu
Susanna – Florina Ilie
Figaro – Vicenţiu Ţăranu
Cherubino – Oana Andra
Marcellina – Sidonia Nica
Don Basilio – Liviu Indricău
Don Bartolo – Iustinian Zetea
Antonio – Vasile Chişiu
Barbarina – Valentina Tudose


Alexander Rădulescu – regizor
Ca în aproape toate operele lui Mozart, erotismul, sexualitatea şi dragostea sunt principalele motivaţii ale personajelor, dar în nicio operă a marelui compozitor sentimentele acestora nu sunt supuse atâtor schimbări. Se simte deja, din titlul original al operei „Le Nozze di Figaro” ossia „La folle giornata” că este vorba despre o căsătorie şi o zi nebună, plină de haos.

Figaro, Figaro

Personajul lui Beaumarchais, Figaro, l-a inspirat nu doar pe Rossini, care l-a pus în valoare în opera sa „Bărbierul din Sevilla” pornind de la comedia „Le Barbier de Séville” a scriitorului francez, ci şi pe Mozart, care l-a readus în atenţie în opera „Nunta lui Figaro”. Având ca sursă de inspiraţie tot una din scrierile lui Beaumarchais, „La Folle Journée ou Le Mariage de Figaro” – o continuare a piesei de teatru „Le Barbier de Séville” – opera lui Mozart continuă povestea contelui Almaviva, a Rosinei şi a lui Figaro, care este acum majordomul contelui.

Pentru că piesa lui Baumarchais a fost interzisă la Viena în acea perioadă pe motiv că ar fi o satiră politică şi socială, libretistul Lorenzo Da Ponte a renunţat la referinţele politice din textul original şi a tradus libretul în italiană, limba în care se cânta opera la acea vreme.

Astfel, Mozart şi Da Ponte – ce aveau să mai colaboreze şi pentru operele „Don Giovanni” şi „Così fan tutte” – au transformat povestea de bază într-o comedie ce a avut succes la premiera din 1786, de la Burgtheater din Viena. Opera lui Mozart a fost, însă, cu adevărat un triumf odată cu reprezentaţia de la Praga, din acelaşi an, în urma căreia compozitorul a primit, din partea impresarului Pasquale Bondini, comanda de a crea o lucrare de operă special pentru acest oraş, „Don Giovanni”.


Sinopsis

Actul I
În castelul de lângă Sevilla al contelui Almaviva, Figaro, valetul contelui, măsoară încăperea în care va locui după nuntă, cu Susanna, logodnica lui. Susanna îi destăinuie logodnicului intenţiile amoroase ale stăpânului, care o urmăreşte cu insistenţă din apartamentul aflat în vecinătatea camerei lor. Figaro hotărăşte să-l împiedice pe stăpânul său să se atingă de iubita lui.

Doctorul Bartolo şi Marcellina, sosiţi de la Sevilla, vin să-i ceară înapoi lui Figaro banii împrumutaţi, în urma promisiunii de a o lua în căsătorie. Văzând-o pe Susanna, Cherubino – adolescentul mereu îndrăgostit – vrea să profite de moment pentru a o cuceri, dar sosirea neaşteptată a contelui îl determină să se ascundă. Din ascunzătoare, el aude zadarnicele rugăminţi ale contelui de a obţine o întâlnire din partea Susannei. Apariţia lui Don Basilio îl obligă pe conte să se ascundă, în timp ce Cherubino este protejat de Susanna.

Sfaturile pe care Don Basilio le dă Susannei, îndemnând-o să îl accepte pe conte, dar şi ceea ce îi spune despre dragostea pajului Cherubino pentru contesă, îl scot din ascunzătoare pe Almaviva, care, descoperindu-l pe Cherubino, îl ameninţă cu izgonirea.

Intrarea lui Figaro amână pentru câtva timp răzbunarea contelui. Figaro vrea să obţină aprobarea acestuia pentru căsătorie. Contele amână răspunsul şi, pentru a evita scandalul, îl numeşte pe Cherubino ofiţer în regimentul său, ordonându-i să plece cât mai curând la Sevilla.


Actul al II-lea
Singură în camera ei, contesa este cuprinsă de tristeţe, gândindu-se la indiferenţa soţului ei. Susanna îi povesteşte despre încercările contelui de a o cuceri, accentuându-i astfel întristarea. Figaro le dezvăluie planul său de a-l sili pe conte să-şi dea consimţământul la căsătoria sa cu Susanna. Pentru aceasta, el face să-i parvină contelui, prin Basilio, un bilet anonim, prin care îl informează despre o întâlnire amoroasă a contesei. Susanna îi trimite şi ea vorbă contelui că-l aşteaptă în grădină. Soseşte şi Cherubino travestit în hainele Susannei. Intrarea contelui îl face însă pe acesta să fugă în camera alăturată.

În ciuda refuzului contesei, Almaviva reuşeşte să pătrundă în camera în care se ascunsese Cherubino, dar o găseşte pe Susanna, care între timp îi luase pajului locul. Femeile îl conving pe conte că au vrut să-i facă o farsă pentru a-l lecui de gelozie, iar el îşi cere iertare.

Figaro soseşte împreună cu grădinarul Antonio, care se plânge că i-a fost stricat un ghiveci cu flori, bănuindu-l pentru aceasta pe Cherubino. Figaro le spune că el este vinovatul, dar grădinarul le arată brevetul de ofiţer pe care-l pierduse pajul. Sosesc Marcellina, Bartolo şi Basilio, care îl caută pe Figaro pentru a-l obliga să-şi respecte angajamentul: banii înapoi sau căsătoria. Contele intervine şi anunţă că va judeca el această cauză.


Actul al III-lea
Agitat, contele meditează la tot ce se întâmplase până atunci. Contesa şi Susanna pun la cale întâlnirea nocturnă din grădină, la care însă, în locul Susannei, se va duce contesa. Rosina se îndepărtează, iar Susanna îl asigură pe conte că întâlnirea din grădină va avea loc, aşa cum au stabilit.

La apariţia lui Figaro, Susanna îi şopteşte logodnicului ei că procesul cu Marcellina este ca şi câştigat. Aceste cuvinte sunt însă auzite de conte, care, dându-şi seama că i se pregăteşte o farsă, se hotărăşte, drept răzbunare, să împiedice cu orice preţ căsătoria valetului său cu Susanna. Don Basilio îl anunţă pe Figaro despre cele hotărâte: Figaro va plăti suma de bani datorată sau o va lua de soţie pe Marcellina. Figaro susţine că, fiind de origine nobilă, nu poate încheia o căsătorie fără consimţământul părinţilor. În încercarea sa de a da amănunte despre împrejurările în care a fost răpit de mic copil de lângă părinţi, doctorul Bartolo şi Marcellina îl recunosc în persoana sa pe fiul lor nelegitim şi astfel Figaro este salvat. Se hotărăsc cele două nunţi, a lui Bartolo cu Marcellina şi a lui Figaro cu Susanna.

Contesa îi dictează Susannei o scrisoare destinată contelui, prin care camerista stabileşte locul întâlnirii. Ele închid scrisoarea cu un ac menit să fie restituit Susannei în cazul în care contele primeşte invitaţia.

Se apropie şi Barbarina, fiica grădinarului Antonio şi, totodată Cherubino, travestit în femeie. Antonio îl recunoaşte pe paj, iar contele îl ameninţă că va fi aspru pedepsit. Intervenţia Barbarinei îl salvează pe Cherubino de pedeapsă.

Sunetele unui marş şi apariţia celor două perechi (Bartolo – Marcellina şi Figaro – Susanna) anunţă începerea ceremoniilor de nuntă. În timpul dansului, Susanna îi strecoară contelui biletul.


Actul al IV-lea
Barbarina a pierdut acul cu care a fost sigilat biletul cameristei iar acum îl caută. Întâlnindu-i pe Figaro şi pe mama lui, Marcellina, aceasta le povesteşte totul, astfel că bănuiala lui Figaro despre necredinţa Susannei pare a fi întemeiată. El pleacă furios pentru a o surprinde cu presupusul ei iubit.Figaro se ascunde, aşteptând. Însoţite de Marcellina, sosesc Contesa şi Susanna, care şi-au schimbat între ele rochiile.

În grădină vine şi Cherubino şi, văzând-o pe Contesă în rochia Susannei o confundă cu camerista şi vrea s-o sărute. Întâlnindu-se cu cea pe care o crede Susanna, contele îi mărturiseşte înflăcăratul său amor soţiei sale. Scena este întreruptă de venirea lui Figaro care, dorind să se răzbune pe conte, îi declară dragoste Susannei, pe care o ia drept Contesa. Susanna îl pălmuieşte, dar Figaro o linişteşte, spunându-i că a recunoscut-o de la început dar a vrut să stârnească gelozia Contelui.

Acesta, reîntors pentru a o căuta pe Susanna, îi surprinde împreună pe Figaro şi pe presupusa lui soţie. La lumina torţelor se clarifică toată încurcătura, iar contele le cere iertare tuturor.