Oedipe

„Oedipe”
Tragedie lirică în patru acte de George Enescu
Libretul de Edmond Fleg

Sinopsis

Actul I

În palatul din Teba se sărbătoreşte naşterea fiului regelui Laios şi al reginei Iocasta. În momentul în care Marele Preot îi întreabă pe părinţii noului născut ce nume vor să-i dea copilului, bătrânul prooroc orb Tiresias îi întrerupe, reproşându-le că l-au nesocotit pe zeul Apollo, care le interzisese să aibă urmaşi. Aflând pedeapsa pregătită de zei (Oedipe va fi ucigaşul tatălui său şi soţul mamei sale), Laios cheamă un păstor, poruncindu-i să arunce copilul în prăpastiile munţilor Kithairon.

Actul II

Tabloul 1
După 20 de ani, aflat la Corint, în palatul regelui Polybus şi al reginei Meropa, tânărul Oedipe este chinuit de cele aflate de la oracolul din Delphi în legătură cu soarta care îi este hărăzită: aceea de a fi ucigaşul tatălui său şi de a o lua în căsătorie pe mama sa. Meropa îl trimite pe Phorbas să desluşească motivele de zbucium ale fiului său, Oedipe. Cu greu, Oedipe îi mărturiseşte reginei temerea de a fi fost un copil găsit. Meropa protestează, neştiind nici ea că fiul ei murise la naştere şi că fusese înlocuit cu Oedipe. Rămas singur, Oedipe se hotărăşte să plece de lângă părinții săi, departe de Corint, şi să lupte împotriva împlinirii sumbrei profeţii.

Tabloul 2
La o răscruce de drumuri, Oedipe ezită să aleagă o cale anume. Pe una dintre ele apare Laios, care îi cere să se dea la o parte, insultându-l şi lovindu-l cu sceptrul. Apărându-se, Oedipe îl omoară, sub ochii îngroziţi ai Păstorului.

Tabloul 3
Asupra cetăţii tebane s-a abătut o mare nenorocire. Un Sfinx înfricoşător s-a aşezat la porţile oraşului, aţinând calea trecătorilor şi silindu-i să răspundă la o întrebare. Cum însă nimeni nu găseşte răspunsul corect, oamenii sunt sfâşiaţi de ghearele sale necruţătoare. Străjerul cetăţii îi aduce la cunoştinţă lui Oedipe că acela care va scăpa Teba de Sfinx va dobândi coroana şi pe frumoasa Iocasta, regina văduvă a lui Laios. Oedipe decide să înfrunte monstrul. La întrebarea acestuia, „cine e mai puternic decât destinul”, el răspunde fără ezitare: „Omul, omul este mai tare ca destinul”. Cetatea este salvată, iar oraşul îşi sărbătoreşte eliberatorul.

Actul  III

După încă 20 de ani, Teba este lovită de ciumă. Creon, fratele Iocastei, anunţă verdictul zeilor: ciuma va înceta numai după demascarea şi pedepsirea ucigaşului lui Laios. Oedipe jură să-l exileze pe criminal dacă se va preda de bunăvoie. Iocasta îi destăinuie împrejurarea în care Laios a fost omorât, la o răscruce de drumuri, strecurând astfel în sufletul soţului, fără voia ei, prima bănuială că vinovat de acest omor este Oedipe însuşi. Păstorul, chemat de Creon, întăreşte spusele Iocastei. Când suspiciunile se îndreaptă chiar asupra lui Oedipe şi Tiresias îl indică drept criminal pe rege, acesta îl alungă din cetate, ca şi pe Creon. Povestindu-i despre fiul ei pierdut, Iocasta îi întăreşte însă bănuielile. Când primeşte vizita lui Phorbas, reprezentant al Corintului, îşi dă seama că Polybos şi Meropa îi erau doar părinţi adoptivi. Înţelegând că Oedipe este fiul său şi ucigaşul lui Laios, Iocasta se sinucide. Oedipe, șocat, îşi scoate ochii. Condamnat la exil, pleacă, însoţit de fiica sa, Antigona.

Actul IV

Lângă Atena, unde domneşte înţeleptul rege Tezeu, Oedipe se opreşte, însoţit de Antigona. Apare Creon, care, cu prefăcătorie, îi oferă întoarcerea la Teba, ameninţată de armate străine, dar Oedipe refuză. Creon încearcă să o răpească pe Antigona, pentru a-l determina să-i urmeze. Strigătele de ajutor ale Antigonei sunt auzite de Tezeu, care soseşte însoţit de atenieni. Creon face o ultimă încercare de a-l discredita pe Oedipe în ochii lui Tezeu. Oedipe protestează, acuzând zeii care l-au împins să înfăptuiască, fără voia sa, nelegiuirile. Simţind că i se apropie clipa morţii, Oedipe proclamă, cu deplina conştiinţă a nevinovăţiei sale, victoria asupra destinului: „Eu sunt nevinovat! Voinţa mea n-a fost nicicând în crimele mele! Biruit-am destinul! Biruit-am pe zei!”.