Turandot

Giacomo Puccini

 
Libretul Giuseppe Adami și Renato Simoni
Durata 2h 20 min Pauze 1
Limba Italiană Supratitrat DA
Premiera mondială 25 aprilie 1926, Teatro alla Scala din Milano
Regie Ștefan Neagrău
Scenografie Viorica Petrovici
Maestru de cor Daniel Jinga
Maestru de cor copii Smaranda Morgovan
Concept video Andreea Bițulescu
Distribuție  

Dirijor: Tiberiu Soare

Turandot:
Dragana Radakovic – invitat
Calaf:
Kamen Chanev – invitat
Liù:
Crina Zancu
Timur:
Horia Sandu
Ping:
Florin Simionca
Pong:
Andrei Lazăr
Pang:
Liviu Indricău
Altoum:
Valentin Racoveanu
Mandarinul:
Dan Indricău

Dirijor: Tiberiu Soare

Turandot:
Dragana Radakovic – invitat
Calaf:
Zoran Todorovich – invitat
Liù:
Crina Zancu
Timur:
Horia Sandu
Ping:
Florin Simionca
Pong:
Andrei Lazăr
Pang:
Liviu Indricău
Altoum:
Valentin Racoveanu
Mandarinul:
Ion Dimieru

Dirijor: Tiberiu Soare

Turandot:
Silvia Sorina Munteanu
Calaf:
Hector Lopez – invitat
Liù:
Irina Iordăchescu
Timur:
Marius Boloș
Ping:
Florin Simionca
Pong:
Andrei Lazăr
Pang:
Liviu Indricău
Altoum:
Valentin Racoveanu
Mandarinul:
Ion Dimieru



Sinopsis

Actul I.
Un mandarin dă citire hotărârii pe care, de altfel, mulțimea adunată în impunătoarea curte a palatului o cunoaște de mult: prințesa Turandot se va căsători doar cu omul de sânge regal ce va fi în stare să-i răspundă la trei întrebări. Pe cei ce încearcă dar nu izbutesc, moartea îi va aștepta. Chiar în seara aceasta, la răsăritul lunii, urmează să fie executat un prinț persan ce nu a putut dezlega ghicitorile neîndurătoarei fete de împărat.

Un orb bătrân a căzut și în pofida eforturilor tinerei lui însoțitoare, nu se mai poate ridica. Un tânăr străin însă sare în ajutorul lui. Apropiindu-se de sărmanul bătrân, acesta îl recunoaște pe propriul său tată, Timur, regele detronat al tătarilor. Cu ani în urmă, țara le-a fost cotropită de dușmani și ei s-au despărțit fără să mai știe unul de celălalt. Povestind greutățile prin care a trecut, Timur îi spune fiului său Calaf că își datorează viața acestei fete modeste care i-a purtat de grijă zi de zi și al cărei nume este Liù.

Ajutoarele călăului aduc uriașa tocilă pe care va fi ascuțită securea dătătoare de moarte. Oamenii, care înainte erau nerăbdători să vadă execuția, impresionați de tinerețea condamnatului și de curajul acestuia în fața morții, o strigă pe Turandot, implorând-o să-l ierte. Cel mai revoltat de cruzimea prințesei este Calaf. Îndreptându-și privirea plină de ură către palat, el blesteamă pe ființa lipsită de inimă ce ucide cu atâta ușurință oameni nevinovați.

În acest moment apare prințesa Turandot. Frumusețea ei face ca toată ura din sufletul lui Calaf să dispară dintr-o dată, preschimbându-se în dragoste. Neținând seama de disperarea bătrânului său tată regăsit după atâția ani, Calaf se îndreaptă spre gongul instalat special pentru pretendenții ce vor să-și anunțe dorința de a-și încerca norocul la mâna prințesei.

Nesăbuitul tânăr este oprit chiar de cei trei miniștri principali ai curții imperiale, Ping, Pang și Pong. Aceștia îl sfătuiesc să renunțe dacă nu vrea cu orice preț să aibă soarta pețitorilor de până acum.

Străduințele lor rămân fără răspuns. Intervine din nou Timur, apoi Liù, dar toate încercările sunt zadarnice. Rugând-o pe fată să aibă mai departe grijă de bătrân, dacă într-adevăr soarta îi va fi potrivnică, tânărul, rămas necunoscut celorlalți, pornește din nou către locul unde se află gongul.

Actul II.
Ping, Pang și Pong, în sarcina cărora cade organizarea ceremonialului, se sfătuiesc asupra modului cum va decurge întâlnirea dintre încăpățânatul străin și prințesă. Cu toate că până acum niciun pretendent nu a câștigat întrecerea, ei trebuie să fie pregătiți și pentru eventualitatea în care străinul va da totuși răspunsurile corecte, și ar trebui să fie gata pregătite rânduielile pentru nuntă. Visând la nunta mult așteptată, miniștrii sunt treziți la realitate de sunetul gongului. Peste câteva clipe va avea loc înfruntarea dintre bărbatul misterios și crunta Turandot. Un grup de înțelepți aduce sulurile sigilate ce au înscrise înăuntrul lor întrebările și răspunsurile.

Turandot evocă memoria unei străbune răpită și ucisă de un năvălitor, prințesa mărturisește că și-a închinat viața răzbunării și de aceea nu cunoaște mila. În sufletul ei și-a găsit loc strigătul disperat al nevinovatei martire care a fost omorâtă chiar în locul acesta, cu sute de ani în urmă, și care îi cere să o răzbune.

Înainte de a pune prima întrebare, Turandot, sfidătoare, îl previne pe străin că enigmele sunt trei, în schimb moartea una. Curajos, Calaf îi ripostează că și viața e una singură.

Turandot întreabă: care este năluca ascultată de toți oamenii, care moare în fiecare zi pentru a renaște în fiecare noapte? După o clipă de gândire, Calaf răspunde: „speranța”!.

Prințesa confirmă ascunzându-și nemulțumirea și pune a doua întrebare: cine, fără să fie văpaie, arde ca una, câteodată îngheață, iar alteori se aprinde? Oamenii, și chiar împăratul, îl încurajează pe străin. Acesta răspunde: „sângele”, și din nou înțelepții aprobă, stârnind uralele mulțimii. Este pentru prima oară când cineva a izbutit să dezlege nu una ci două enigme.

Ultima și cea mai grea șaradă cere ca străinul să spună care este gheața ce naște foc și care, când vrei  să-i fii stăpân, te face sclav, iar când vrei să-i fii sclav, te face rege?

Bucuroasă că străinul întârzie să răspundă, prințesa repetă batjocoritor întrebarea. Dar Calaf izbutește să dezlege și această taină: gheața pe care focul lui o va topi până la urmă este însăși…Turandot.

Înțelepții citesc la rândul lor cuvântul „Turandot”.

Prințesa nu are de gând să-și țină cuvântul. Ea își roagă tatăl să nu o arunce în brațele unui necunoscut. Împăratul, curtenii și mulțimea îi răspund că jurământul sacru nu poate fi călcat, dar ea se consideră mai presus de orice legământ și vrea să plece, spunând străinului că preferă să moară decât să-i fie soție.

Calaf o oprește răspunzându-i că nu îi pretinde respectarea cuvântului dat. El vrea să cucerească dragostea prințesei, vrea ca ea însăși să-l dorească de soț. Deoarece Turandot ține neapărat ca el să moară, îi mai oferă un prilej. El i-a răspuns la trei întrebări. La rândul lui îi va da prințesei o singură enigmă de dezlegat: dacă până mâine în zori îi va afla numele, primește să i se taie capul.

Convins că fiica lui nu va putea afla numele străinului pe care nu îl cunoaște nimeni, împăratul primește propunerea. Încrezător în victoria străinului, poporul îl aclamă, aducându-i de pe acum omagiul ce se cuvine unui moștenitor de tron.

Actul III.
Din ordinul prințesei, străjerii umblă din stradă în stradă, din casă în casă, pentru a găsi pe cineva care cunoaște numele străinului. Calaf, știind că nimeni nu îl cunoaște deoarece abia a sosit în oraș, este sigur că va ieși victorios și din această înfruntare.

Ping, Pang, Pong îl caută. Văzându-l, ei se apropie și încearcă să îl convingă să plece din țară. Dar nici fetele frumoase pe care i le oferă, nici strălucitoarele pietre prețioase, nici perspectiva de a fi rege în altă parte, nu îl pot face să renunțe la Turandot.

O patrulă îl aduce pe Timur și pe Liù, singurii care au fost văzuți în compania străinului, și care ar trebui să îi cunoască numele.

Este chemată și Turandot care îl întreabă mai întâi pe Timur cum îl cheamă pe străin. De teamă ca nu cumva bătrânul să fie supus la chinuri, Liù intervine: numele îl cunoaște numai ea. Dar când i se cere să îl pronunțe, Liù răspunde că nu îl va spune decât în gând, pentru ea însăși. Torturile nu izbutesc să smulgă secretul de pe buzele tinerei fete. La gândul că s-ar putea totuși ca din cauza chinurilor să divulge numele, Liù smulge pumnalul unui soldat și se omoară. Calaf vrea să o oprească, dar e prea târziu.

Toți sunt puternic impresionați de sacrificiul tinerei fete. Timur, care fiind orb nu știe ce s-a petrecut, află de la ceilalți de moartea fetei.

(Moartea lui Liù este ultima pagină scrisă de G. Puccini)

Turandot și Calaf rămân singuri. Cuvintele de dragoste șoptite prințesei topesc, până la sfârșit masca de gheață a acesteia.

Zorii au răsărit, iar Turandot plânge pentru prima dată în viața ei. Recunoscându-se înfrântă, ea îl roagă pe străin să plece cât mai departe împreună cu taina numelui său. Atunci, pentru cea de-a treia oară, el îi oferă viața, destăinuindu-și numele. Peste câteva clipe, în fața împăratului, a curtenilor și a poporului adunat, Turandot îl va putea condamna la moarte, deoarece îi știe numele.

Turandot este așteptată cu nerăbdare: dacă va spune numele străinului, acesta urmează să aibă soartea celorlalți pretendenți; dacă nu, prințesa va fi obligată să se căsătorească cu el.

Prințesa sosește și declară că știe numele necunoscutului, el se numește „iubire”. Calaf se repede spre Turandot care îi cade în brațe, în aclamațiile nesfârșite ale mulțimii.