Carmen

Georges Bizet

 
Libretul Henri Meilhac și Ludovic Halévy, după o nuvelă de Prosper Mérimée
Durata 3h 30 Pauze 3
Limba franceză Supratitrat română Premieră 25 februarie 1999
Premiera mondială 3 martie 1875, Comic Opera din Paris
Dirijor urmează a fi anunţat
Scenografia Cătălin I. Arbore
Coregrafia Alexa Mezincescu
Maestru de cor Stelian Olariu
Maestru cor de copii Smaranda Morgovan

Asistent de coregrafie Mirela Simniceanu
Asistent de regie Ştefan Neagrău
Asistent maestru de cor Daniel Jinga

 

Georges Bizet

“Reprezentant de seamă al sfârșitului epocii romantice franceze, Georges Bizet (23 octombrie -1838 – 3 iunie 1874) și-a dedicat aproape întreaga creație teatrului muzical și muzicii dramatice în ansamblu. în afara muzicii de scenă pentru piesa lui Daudet Arlesiana, el a creat câteva operete – Le Docteur Miracle, Don Rodrigue – și mai multe lucrări în genulu operei și operei comice – Don Procopio, Les Pêcheurs de perles, Ivan le Terrible, La Jolie Fille de Perth, Le cope du roi de Thulé (neterminată) Noe (partituraă a lui Halévy terminată de Bizet), Calendal, Clarissa Harlowe, Grisélidis, Djamileh. Capodopera sa, Carmen, încheie șirul acestor creații care, în ansamblul lor, au contribuit la formarea unui stil viguros și inconfundabil. “

Din Grigore Constantinescu – Splendorile Operei

Această prezentare necesită JavaScript.

Sinopsis

Actul I

O piaţă în Sevilla

Câţiva soldaţi privesc forfota din piaţă. Apare Micaela, o tânără ţărancă navareză, care îl caută pe caporalul Don José. Acesta lipseşte, dar va veni curând. Soldaţii insistă să aştepte cu ei, dar ea, sfioasă, se retrage, promiţând că va reveni. Semnale de trompetă anunţă schimbarea gărzii. Sosesc soldaţii şi printre ei Don José, care află despre vizita Micaelei.

Clopotul fabricii de ţigări sună şi lucrătoarele ies în pauză, printre care și Carmen. Cochetă, înconjurată de bărbaţi, ea dansează ostentativ. Don José este singurul care nu-i acordă atenţie. Ea încearcă să-l ademenească şi îi aruncă o floare la picioare. Şocat de gestul ei provocator, el păstrează floarea.

Micaela, îi aduce lui Don Jose o scrisoare de acasă: mama sa îl sfătuieşte să se întoarcă în sat şi să se însoare cu Micaela. Se aud ţipete: o încăierare între lucrătoare, cu greu stăpânite de soldaţi. Locotenentul Zuniga îl trimite pe José să restabilească liniştea. El o aduce pe Carmen, acuzată că a stârnit incidentul. La întrebările lui Zuniga, ea nu răspunde, fredonând insolent. Carmen va merge la închisoare, iar Don José va trebui să o conducă acolo. Rămaşi singuri, ea reuşeşte să-l seducă. Când pornesc spre închisoare, se creează confuzie şi Don José o ajută să fugă.

Actul II

În taverna lui Lillas Pastia

Carmen şi prietenele ei stau la mese cu câţiva militari, printre care şi Zuniga, de la care află că Don José tocmai a fost eliberat din arest. Intră cortegiul faimosului toreador Escamillo, primit cu ovaţii. El o curtează pe Carmen, dar ea îl respinge. Toată lumea pleacă. Taverna se închide, iar prietenii contrabandişti, Le Dancaire şi Le Remendado, cer concursul celor trei fete (Carmen, Frasquita şi Mercedes) pentru a aduce un transport de marfă. Carmen refuză, sub pretextul că este îndrăgostită şi îl aşteaptă pe Don José. Cei doi contrabandişti o îndeamnă să-l atragă pe Don Jose în expediţia lor. De altfel, vocea lui tocmai se aude iar Carmen începe să danseze pentru el, însoţită de castaniete.

În depărtare se aud trompetele, anunțând retragerea. Don José trebuie să se întoarcă la cazarmă, dar Carmen îl acuză că n-o iubeşte şi îl goneşte. El nu poate pleca până nu-i mărturiseşte iubirea. Carmen profită de şovăiala lui pentru a-l determina să plece cu prietenii ei în munţi. José, sfâşiat între pasiune şi onoarea de soldat, are puterea să se rupă de vrajă şi pleacă grăbit. În uşă se ciocneşte de Zuniga, care se întorsese pentru Carmen. Acesta îi ordonă să plece, el refuză, amândoi scot săbiile dar intervenţia contrabandiştilor îi desparte. Zuniga este dus afară, iar Don José îşi dă seama că nu mai are cale de întoarcere, trebuie să dezerteze.

Actul III

În munţi, noaptea

Contrabandiştii, încărcaţi cu marfă, fac un popas. Carmen şi Don José continuă o ceartă: ea s-a săturat de gelozia şi tirania lui; el e frustrat şi o ameninţă cu moartea dacă îl va trăda. Mercedes şi Frasquita îşi dau în cărţi. Carmen li se alătură. Cele două fete îşi prezic viitorul după gustul lor: una – fericire în dragoste, cealaltă – bogăţie. Carmen întinde cărţile repetand infricosata: Moartea… mereu moarte.

Caravana porneşte spre oraş, iar femeile trebuie să le distragă atenţia vameşilor. Apare Micaela, în căutarea lui José, care la auzul unui foc de armă, se ascunde. Este toreadorul care, aflându-se în drum spre Sevilla şi cunoscând ascunzătoarea contrabandiştilor, s-a oprit să o vadă pe Carmen. Don José îl provoacă pe acesta la o luptă pe viaţă şi pe moarte. Când toreadorul este în pericol, Carmen şi prietenii intervin şi-l salvează. El îi invită pe toţi la coridă, în timp ce Don José abia poate fi stăpânit să nu o lovească pe Carmen. Toţi se pregătesc de plecare, când Micaela este descoperită. Ea încearcă să-l convingă pe José să se întoarcă acasă, să părăsească viaţa asta păcătoasă. La refuzul lui, îi mărturiseşte că mama sa este pe moarte. José pleacă împreună cu Micaela, aruncând o ultimă ameninţare. În depărtare se aude cântecul nepăsător al toreadorului.

Actul IV

În faţa arenei din Sevilla

Atmosferă de sărbătoare populară: dansuri, defilarea matadorilor, îmbulzeala veselă dinaintea coridei. Escamillo apare în uralele mulţimii împreună cu Carmen.  Frasquita o previne pe Carmen că se apropie Don José, dar ea nu se teme şi îl aşteaptă. Don José o imploră să revină la el, dar refuzul este categoric. Din arenă se aud ecourile luptei. Carmen, exasperată de insistenţa lui, îi aruncă în faţă inelul. Se aud din nou strigăte de victorie şi Carmen se repede spre intrarea în arenă. Realizând că a pierdut-o definitiv, José, mânat de o furie oarbă, o înjunghie. Mulţimea veselă iese din arenă pe ultima replică a lui Don José, prăbuşit: „Puteţi să mă arestaţi… Eu sunt cel care a omorât-o! Ah, Carmen, Carmen a mea!”.

Doresc ca spectacolul pe care îl montez să se adreseze în egală măsură sufletului şi simţurilor spectatorului. Să fie un spectacol tumultuos ca o coridă, să aibă sunetele, culorile şi mirosul violent al coridei, unde parfumurile grele şi dulci ale florilor meridionale se împletesc cu cel proaspăt-picant al citricelor şi unde aromele mirodeniilor se suprapun peste izul de sânge şi sudoare animală, totul amestecat şi purtat de vântul evantaielor. Un miros de dragoste, libertate şi moarte, coordonatele esenţiale ale existenţei noastre – regizorul Marina Emandi Tiron