Evgheni Oneghin

Piotr Ilici Ceaikovski

 
Libretul Konstantin Şilovski, după un roman de Alexandr Sergheevici Puşkin
Durata 3h 5min Pauze 2
Limba rusă Supratitrat DA Premieră 22 martie 2009
Premiera mondială 29 martie 1879, Conservatorul din Moscova
Dirijor Iurie Florea
Regia Ion Caramitru
Decoruri Maria Miu
Costume Viorica Petrovici
Lighting design Chris Jaeger
Coregrafia Florin Fieroiu
Mişcarea scenică şi coregrafia Florica Stănescu şi Mirela Simniceanu
Maestru de cor premieră Stelian Olariu
Maestru de cor Daniel Jinga
Maestru de balet Mirela Simniceanu
Asistent de regie Cristina Cotescu
Durata estimată a spectacolului: 3 ore 5 min
Distribuție  

Oneghin:
Dmitry Lavrov
Tatiana:
Tatiana Lisnic
Lenski:
Andrej Dunaev
Olga:
Oana Andra
Gremin:
Horia Sandu
Larina:
Sorana Negrea
Filipievna:
Andreea Iftimescu
Triquet:
Valentin Racoveanu
Zaretsky/ Căpitanul:
Dan Indricău

 

Oneghin:
Dmitry Lavrov
Tatiana:
Iulia Isaev
Lenski:
Andrej Dunaev
Olga:
Oana Andra
Gremin:
Horia Sandu
Larina:
Sorana Negrea
Filipievna:
Andreea Iftimescu
Triquet:
Valentin Racoveanu
Zaretsky/ Căpitanul:
Dan Indricău

Oneghin:
Șerban Vasile
Tatiana:
Iulia Isaev
Lenski:
Teodor Ilincăi – invitat
Olga:
Oana Andra
Gremin:
Horia Sandu
Larina:
Sorana Negrea
Filipievna:
Andreea Iftimescu – invitat
Triquet:
Valentin Racoveanu
Zaretsky/ Căpitanul:
Dan Indricău
Tatiana Mică
Maya Manole



Sinopsis

Actul I

Tabloul 1. Văduva Larina trăieşte la ţară împreună cu fiicele ei, Tatiana şi Olga, şi cu doica Filipievna. Tatiana este o fire contemplativă, visătoare, iubitoare de literatură şi poezie, în timp ce Olga este veselă, zglobie, veşnic doritoare de animaţie şi de petreceri. Într-o zi, soseşte la reşedinţa lor poetul Lenski, adoratul Olgăi, însoţit de un tânăr aristocrat, Evgheni Oneghin, ale cărui nonșalanţă și siguranţă de sine au un efect fulgerător asupra sensibilităţii Tatianei, hrănită de lectura romanelor.

Tabloul 2. În camera ei, Tatiana se pregătește de culcare dar, pentru că nu poate să doarmă, o ia la întrebări pe bătrâna doică Filipievna despre tinereţe, mariaj, iubire. Tatiana îi mărturisește acesteia că îl iubește pe Oneghin, iar când rămâne singură îi scrie acestuia o scrisoare în care îi vorbește despre dragostea ei, cerându-i totodată o întâlnire.

Tabloul 3. Oneghin primește scrisoarea şi se hotărăște să meargă la întâlnire. Tatiana este extrem de tulburată și în același timp bucuroasă la gândul că își va putea împărtăși sentimentele celui pe care îl iubește. Dar Oneghin, distant şi rece, îi mărturiseşte că dragostea ei nu înseamnă nimic pentru el şi că o căsătorie nu ar reprezenta decât o nesfârşită plictiseală. Dezamăgită că visul de o clipă i s-a spulberat, Tatiana pleacă.

Actul al II-lea

Tabloul 4. Bal la familia Larin. Este aniversarea Tatianei şi musafirii se prind în vârtejul valsului. Plictisit de petrecerea prea modestă faţă de experienţele lui anterioare, Oneghin încearcă să se retragă, făcându-i curte Olgăi. Poetul Lenski ia totul în tragic, se stârneşte o ceartă şi, în cele din urmă, apare provocarea la duel: cei doi prieteni se vor înfrunta cu armele în mână.

Tabloul 5. În timp ce îl așteaptă pe Oneghin la duel, Lenski se gândește la viaţă, la frica pe care o simte în faţa morţii, la iubirea sa pentru Olga. Sosirea lui Oneghin şi regretele celor doi nu schimbă situaţia: orgoliul este mai presus de dorinţa lor de iertare şi uitare. Peste o clipă, Lenski se prăbuşeşte, ucis de Oneghin.

Actul al III-lea

Tabloul 6. Anii au trecut iar în tot acest timp Oneghin a călătorit peste tot în Europa pentru a-și înnăbuși regretul de a-și fi ucis cel mai bun prieten.
Tatiana, dezamăgită şi resemnată, a acceptat cererea în căsătorie a mai vârstnicului cneaz Gremin, care o înconjoară cu bunătate şi afecţiune. Întors în ţară, Oneghin merge la un bal în casa lui Gremin, unde este profund tulburat de revederea Tatianei. Retrăieşte momentele din trecut şi îşi dă seama că abia acum începe să o iubească pe Tatiana.

Tabloul 7. Oneghin încearcă să-i câștige Tatianei dragostea. Aceasta îl respinge, cu toate că în sufletul ei clocoteşte vechea pasiune. Rămas singur, Oneghin îşi deplânge viaţa irosită, realizând că nu a ştiut să audă şi să înţeleagă la timp glasul dragostei adevărate.