Opera Națională București aniversează pe data de 8 decembrie – 95 de ani de la instituționalizarea operei.

Invitata specială a Galei Aniversare este soprana Anita Hartig alături de soliștii Veronica Anușca, Mihaela Ișpan, Maria Jinga, Madeleine Pascu, Ramona Păun, Mihaela Stanciu, Crina Zancu, Marius Boloș, Andrei Lazăr, Lucian Petrean, Horia Sandu, Tiberius Simu, Alin Stoica, Vicențiu Țăranu, cu participarea Orchestrei și Corului Operei Naționale București, sub bagheta dirijorului Ciprian Teodorașcu.

Astăzi, miercuri 30 noiembrie, începând cu ora 14.00 se vor pune în vânzare biletele pentru acest eveniment deosebit al Operei Naționale București.