de Ovidiu Miculescu
Opera Naţională din Bucureşti există din 1921, împlineşte anul acesta 100 de ani, dar în impresionanta instituţie lucrează şi oameni foarte tineri, a căror vârstă este egală cu experienţa în interiorul instituţiei a unora dintre colegii lor.
Unul dintre ei este Alexandru Nagy, care se ocupă de regia și menţinerea unora dintre producţiile aflate în repertoriul Operei Naţionale din Bucureşti (Otello, Trubadurul, Turandot, Hansel și Gretel, Aida și Nabucco) în ultimul an, aflându-se în situaţia de a învăţa din mers tainele regiei de operă în contextul pandemic.
Alexandru Nagy este actor, regizor și tenor. Absolvent al secției de Actorie din cadrul Facultății de Teatru a U.N.A.T.C „I.L. Caragiale” București și al programului de master din Marea Britanie – Theatre Directing – East 15 Acting School, London – University of Essex. Din 2018 urmează cursurile de Master ale Facultății de Interpretare Muzicală secția Canto Clasic în cadrul U.N.M.B. – clasa profesor Silvia Voinea.
Ca actor a jucat în “10 pentru New York”, ”Peretele” și ”Două liniuțe” de Lia Bugnar, regia Lia Bugnar și ”Konkurs” după Alexander Galin, regia Emanuel Pârvu la Teatrul Metropolis din București. ”Dona Juana” de Anca Vizdei, regia Radu Gheorghe la Teatrul Dramaturgilor Români dar și în producțiile Teatrului Independenților Profesioniști la Godot Cafe Teatru: ”Buzunarul cu pâine” de Matei Vișniec, regia Alexandru Bogdan și ”Aeroport” de Ștefan Caraman în regie proprie. A fost asistentul de regie al lui Horațiu Mãlãele, Victor Ioan Frunzã, Anthony Clark, David Gothard, Mick Davis, Giancarlo del Monaco, Mario de Carlo.
Din 2011 este director artistic fondator al Teatrului Independenților Profesioniști din 2011. A regizat mai multe producții de teatru, operă și musical printre care: “The body of a woman as a battlefield in The Bosnian War”; “Omul Pubelã”; “Cabaretul Cuvintelor”; “Sobolanul Rege”; “În doi”; “Teatru Vag” de Matei Vișniec, “Tabloul” de Eugène Ionesco, “Proștii sub clar de lunã” de Teodor Mazilu, “Așteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett, “Malaga” de Lukas Bärfuss, “Starshitting” de Jean-Lorin Sterian, “Fapte Bune” de Sebastian Ungureanu, ”Aeroport”; ”Șase comedii ușoare pentru oameni triști”; ”M&M” de Ștefan Caraman.
Debutul în regia de operă îl realizează la 23 de ani, prin montarea “Il Tabarro” de Giacomo Puccini la Opera din Brașov în 2013 (spectacol dedicat Maestrului Vasile Moldoveanu) unde revine în 2019 pentru a monta o nouă versiune a celebrei operete ”Contesa Maritza” de Emmerich Kalman.
Recunoscut pentru montările sale în spații neconvenționale (apartamentul 8pt, Uzina de Apă Suceava, Salina Turda, Trenul Sibiu-Rășinari, în mașină, homefest, Horodnicul de Jos, Femei pe Mătăsari). În 2014 a montat spectacolul “Ne vom revedea în anul care a trecut” de Ștefan Caraman în terminalul plecãri din Aeroportul International “Henri Coandă”-Otopeni.
Din 2018 este Asistent de Regie la Opera Naționalã din Bucureşti. În 2018 joacă un rol important (Mitu) în lungmetrajul “Moon Hotel Kabul” în regia Ancăi Damian, premiat pentru “Cea mai bună regie” la Festivalul internațional de Film de la Varșovia. Nominalizat la Gala Premiilor GOPO 2019 pentru “Cel mai bun actor secundar” și pentru Mențiunea Specială din cadrul Bursei Alex. Leo Șerban la TIFF 2019.
Distins în 2019 cu Premiul Președintelui UCIN pentru performanța actoricească din filmul “Moon Hotel Kabul”.
În 2020 montează ”Șase comedii ușoare pentru oameni triști” de Ștefan Caraman cu Răzvan Vasilescu și Letiția Vlădescu la Teatrul Dramaturgilor Români (TDR) și ”Cabaretul Cuvintelor” de Matei Vișniec la Teatrul Alexandru Davila Pitești.
În 2021 montează ”Orfani” de Dennis Kelly, proiect selectat în programul pentru noua generație de artiști 9G la Teatrul Național București; ”Marina și Ulay” de Edith Negulici, o coproducție Teatrul Dramaturgilor Români și Teatrul Evreiesc de Stat și “Jocul de-a măcelul” de Eugène Ionesco la Teatrul “Anton Pann” Vâlcea.
Ovidiu Miculescu : Să pornim de la prezent pentru că un artist tânăr a receptat cu siguranţă altfel perioada prin care trecem acum. De mai bine de un an viaţa artelor spectacolului din România şi din lume în general a îngheţat, cu mici întreruperi şi cu mici excepţii. Ce a însemnat pentru Alexandru Nagy această perioadă
“2020 a fost un an tumultuos, cu foarte multe emoții cauzate de incertitudinea care ne-a omorât deja fragila programare artistică.”
Alexandru Nagy : Eu am încercat să folosesc această pauză impusă în avantajul meu. Având în vedere că de când m-am întors de la Londra (2014) am lucrat extrem de intens, în foarte multe zone artistice se crease un soi de burnout pe care am reușit să-l domolesc în 2020. Cu toate cele ce s-au petrecut în 2020, am reușit totuși în februarie să dăm premiera cu Turandot de Puccini în regia și scenografia lui Mario de Carlo, la ONB, proiect în cadrul căruia am lucrat ca asistent de regie. Tot în februarie, am reușit să fac avanpremiera cu ”Șase comedii ușoare pentru oameni triști” de Ștefan Caraman cu Răzvan Vasilescu și Letiția Vlădescu la Teatrul Dramaturgilor Români, premiera fiind amânată până în Iulie. Tot în luna iulie ar fi trebuit să se lanseze la Teatrul “Alexandru Davila” din Pitești ”Cabaretul Cuvintelor” de Matei Vișniec, din păcate premiera a fost amânată odată cu reluarea restricțiilor și am reușit să o facem în septembrie, la Casa Cesianu din București, în parteneriat cu Teatrul Dramaturgilor Români. În paralel, m-a preocupat finalizarea studiilor de master în canto clasic sub îndrumarea maestrei mele, soprana Silvia Voinea. 2020 a fost un an tumultuos, cu foarte multe emoții cauzate de incertitudinea care ne-a omorât deja fragila programare artistică.
O.M. Cum crede Alexandru Nagy că ar trebui să ne raportăm la ceea ce ne înconjoară, ca personalităţi artistice, în aceste vremuri, în care contactul între artişti şi public a fost întrerupt, iată, de mai bine de un an, din raţiuni sanitare, cu mici întreruperi ?
“Cred că am facut anumite salturi tehnologice pe care altminteri le-am fi realizat într-un timp mult mai lung.”
A.N. : Cred că este de datoria noastră să nu polarizăm în jurul artistului această criză. Am fost, suntem și vom fi mereu alături de marele public. Nu am nicio îndoială că fiecare artist a reacționat cum a putut mai bine în condițiile date. Vremurile sunt oglinda nivelului nostru spiritual. Pe de o parte această infuzie de artă, accesibilizată odată cu pandemia, cred că a prins foarte bine. Cred că am facut anumite salturi tehnologice pe care altminteri le-am fi realizat într-un timp mult mai lung. Spectatorii s-au întors altfel, artiștii altfel. Asta face o criză, contribuie din punctul meu de vedere la progres.
O.M. : Care credeți că va fi impactul acestei adaptări a spectacolului pentru online ? Va rămâne ea prezentă după ce nu va mai fi obligatorie, ceea ce sperăm cu toţi să se întâmple cât mai curând ?
A.N. : Sunt practici care se întâmplă în occident de 30 și ceva de ani. Nu am inventat apa caldă. Online-ul este aici ca să rămână. Și este normal în alte țări, doar la noi a fost privit și uneori realizat cu scepticism. Online-ul oferă acces unui număr mai mare de beneficiari, ori asta face parte din misiunea noastră artistică. Opera și teatrul trebuie să ajungă la fiecare. Nu e corect să te condiționez pe tine din Tecuci să mergi la Iași la Operă, e firesc să ai acces la cultură indiferent de localizare. Și mai există și aspectul financiar, cu un bilet poate urmări spectacolul o familie întreagă. Îmi pare rău că totul în România e subiect de conspirație ocultă.
O.M.: Cum a ajuns Alexandru Nagy să facă actorie ? Ce a declanşat dragostea faţă de acest domeniu ?
A.N. : Actoria a părut cel mai accesibil drum pentru mine, la momentul respectiv. Provenind dintr-o familie de artiști nu prea am avut alte interese în alte domenii, nimic nu a putut să bată mirajul scenei și emoțiile spectacolului. Pentru conservator ar fi trebui mult studiu, ori eu sunt mai de acțiune, prefer să lucrez în comunitate, cu oameni, nu să stau retras în studiu. Așa că am luat atitudine în 2002 când era Anul Caragiale, am adaptat libretul operei lui Paul Constantinescu “O noapte furtunoasă” găsit în interiorul unui disc de vinil pentru colegii mei de școală generală și mi-am asumat rolul principal și rolul de regizor. A funcționat, am luat premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul “George Constantin” și așa a început călătoria. Azi, la aproape 20 de ani distanță de acel moment, aventura continuă!
O.M. : Alexandru Nagy este cel mai tânăr regizor de operă din România prin montarea “Il Tabarro” de Giacomo Puccini la Opera din Brașov în 2013. A monta opera la vârsta de 23 de ani nu este un lucru comun. Cum s-a întâmplat ?
A.N. : Înainte de a termina masterul în regie de teatru la East 15, Londra, am primit cu stupoare invitația lui Ovidiu Mezei de la Opera Brașov de a monta “Il Tabarro” în toamna anului 2013. Am zis da, bineînțeles, nu știam nici cum începe opera respectivă. În două săptămâni am învățat-o pe dinafară și am început să mă gândesc la regie. Am avut norocul să fiu răsfățat la Brașov cu o echipă artistică și tehnică de invidiat. Am debutat cu Valentina Mărgăraș, Hector Lopez, Adrian Mărcan și Ciprian Teodorașcu la pupitru. Sunt artiști la care țin foarte mult, pentru candoarea colaborării noastre. Cu ocazia aceea am aflat despre marele nostru tenor maestrul Vasile Moldoveanu, căruia i-am dedicat spectacolul. Există pe youtube o ediție a celebrei emisiuni “În Premieră” cu Carmen Avram care ilustrează foarte frumos povestea întoarcerii în țară a maestrului cu această ocazie. Arta de a ierta.
O.M. : Din 2018 lucraţi ca asistent de regie la Opera Naționalã din Bucureşti. Ce înseamnă exact această activitate ?
“Regia e un singur lucru, este o stare de spirit”
A.N. : Eu fiind crescut practic în Opera din Cluj, Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj iar mai apoi, de la 7 ani în Opera Națională București, am înțeles din timp că a fi asistent de regie poate presupune orice, în primul rând grija față de menținerea nivelului artistic a producțiilor din repertoriu, apoi realizarea de gale și evenimente. Opera este prin excelență un gen aniversar și comemorativ așadar cântăm la toate evenimentele importante. A fi asistent poate însemna și exprimarea unei viziuni artistice asupra realizării materialelor de promovare. Am pus și subtitrări, am lucrat cu plăcere și onoare cu mari regizori, pentru că și această meserie se fură. Când lucrezi cu un Maestro cum ar fi Giancarlo del Monaco sau Mario de Carlo ești practic “atașat” și trăiești și respiri concomitent, ceea ce poate fi o oportunitate dintre cele care se întâmplă doar odată în viață. Am filmat cu colegii de la balet pentru videoproiecții și am lucrat cu bucurie alături de colegii mei de Conservator în cadrul SEASM (Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical “Ludovic Spiess”). Aștept cu nerăbdare momentul în care mi se va încredința montarea unei producții de anvergură.
O.M. : Cine este modelul lui Alexandru Nagy la nivel mondial în materie de regie de operă ?
A.N. : Cred că dincolo de numele mari (Zeffirelli, Strehler, Pintilie) cel mai mult au contribuit maeștrii cu care am lucrat propriu-zis (Giancarlo del Monaco, Mario de Carlo). Regia e un singur lucru, este o stare de spirit. Am învățat enorm dela Mick Davis (SUA, Modigliani, Paganini).
O.M. : Ce titluri aţi vrea să abordaţi ca regizor la Opera Naţională din Bucureşti ?
A.N. : La ceas aniversar mă provoacă ideea unui spectacol-performance “ONB 100 de ani – 100 de minute”, dar și capodopere precum Lucia di Lammermoor, care nu este din păcate în repertoriu. Mi-e dor de operă în limba română ca O noaptea furtunoasă a lui Paul Constantinescu (practic debutul meu în teatru). Mă fascinează capodopere gen Oedip-ul lui Enescu, dar și realizarea integrală a Triptic-ului puccinian.
O.M. : Privind de la nivelul generaţiei tinere către istoria de 100 de ani ai operei bucureştene, care credeţi că sunt reperele pe care trebuie să le privim cu atenţia mai mare ?
“Colegii mei de conservator sunt șomeri cu diplomă, predau banjo la grădinițe particulare din Nordului”
A.N. : Cred că trebuie sa abordăm titluri mari, dar să nu neglijăm accesibilizarea. Cred că este nevoie de programe pentru publicul tânăr dar mai ales să ne preocupăm constant de generațiile următoare. Colegii mei de conservator sunt șomeri cu diplomă, predau banjo la grădinițe particulare din Nordului. Este dezastruoasă lipsa de integrare a tinerilor în instituțiile de cultură. Și nu mă refer exclusiv la muzică. Ne vom trezi peste câțiva ani că nu mai putem monta marile titluri pentru că nu am investit suficient în noua generație. Am toată încrederea că Studioul Experimental va corecta această greșeală care persistă de mult prea mult timp. Aceasta este pandemia care mă îngrijorează…
O.M. : Cum putem aduce la operă publicul din generaţia lui Alexandru Nagy ?
A.N. : Simplu, implicându-i pe colegii mei în producțiile Studioului Experimental. Realizarea, cu producții moderne, inteligente, proaspete, deloc costisitoare, cu tineri, printr-un parteneriat (firesc) cu Universitatea Națională de Muzică.
O.M. : Revenind la elementele biografice, de ce aţi început să studiaţi canto în ultimii ani? Din cauza experienţelor actoriceşti sau din cea a experienţelor de regie de operă?
“Eu mă trezesc dimineața și cânt din reflex. “
A.N. : Tatăl meu este tenorul Robert Nagy, mama mea este violistă în Orchestra ONB de 27 de ani… Deci vă puteți imagina de ce am fost eu înconjurat în anii mei de formare. Mama pleca la spectacol și eu făceam același spectacol acasă pe CD. Cu schimbări de mobilă, costume, machiaj tot ce trebuie. E drept că uneori nu cântam ultimul act, ca să apuc să pun totul la loc până vine. Odată “am avut” împreună Faust, era să dau foc la casă de la lumânări… Am cântat de mic, peste casetele cu vocea tatălui meu. Așa a fost la mine. Nu m-am conformat la timp, de frica studiului și că nu mă voi putea ridica la nivelului lor. Ulterior mi-am dat seama că nu pot trăi fără asta. Eu mă trezesc dimineața și cânt din reflex. Ma bântuie câte o frază ani de zile. Mă simt bine cântând. Am zis să fac o corecție până nu e prea târziu. Nu am vrut ca la bătrânețe să ascult operă și să regret că aș fi putut cânta și nu am încercat. Așadar cântatul pentru mine este ceva intim, e o călătorie personală a mea cu mine. Sunt deasemenea de părere că e obligatoriu să faci actorie ca să poți face regie. La fel si la operă.
O.M. Aţi făcut teatru, film, în calitate de actor. Poate continua această carieră în paralel cu aceea de regizor la Opera Naţională din Bucureşti?
“Proiectele în viața artistului român sunt destul de conjuncturale și flexibile.”
A.N. : Cred că da, de 3 ani reușesc să le fac pe toate, însă nu am această presiune a carierei. Am în familie cariere și nu mă atrage neapărat ideea. Cred că tot ce am făcut și continui să fac este un mod de expresie și felul meu de a mă conecta la lumea din jur. Proiectele în viața artistului român sunt destul de conjuncturale și flexibile. Cred că am învățat să am răbdare și să mă dedic pe rând fiecărui mod de expresie artistic.
O.M. Cum vă vedeţi peste 10 ani ?
A.N. : Mi-aș dori să am o familie și să nu mai alerg ca un nebun, să am acea siguranță care, sper, apare odată cu maturitatea. Mi-ar plăcea să călătoresc mai mult, fie în scop profesional, fie personal. Să nu mai fumez și să arăt mai bine ca la 30.
O.M. Şi pentru a încheia în spiritul temei aniversării Operei, cum vedeţi Opera bucureşteană peste 10 ani ?
A.N. : În galeria instituțiilor europene de cultură prestigioase. Aliniată artistic la nivelul din străinătate dar profund preocupată de tânăra generație și formarea artiștilor și a spectatorilor de mâine.
