Prim-solist al Operei Naționale București din anul 1978, în prezent maestru de studii și repetiții, Cristian Crăciun a fost, în perioada 1983-1994, solist și la Arena di Verona (Italia). A dansat alături de Carla Fracci, Rudolf Nureev, Vladimir Vasiliev, Oriela Dorela și Luciana Savignano și este câștigător a numeroase premii printre care Premiul Teatrului Național Sârb din Novi Sad, Premiul I la Concursul Internațional de Dans Iugoslav, Premiul de Excelență al Uniunii Criticilor Muzicali. În anul 2005 a fost bursier al Programului Guvernamental Lideri-Vizitatori internaționali, pentru management artistic, SUA.
Repertoriu (roluri și dansuri):
- Siegfried – Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski, regia și coregrafia: Oleg Danovski, după Marius Petipa, Lev Ivanov
- Desirée – Frumoasa din pădurea adormită de Piotr Ilici Ceaikovski, regia și coregrafia: Vasile Marcu
- Prințul – Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski, regia și coregrafia: Tilde Urseanu
- Colas – La fille mal gardée (Fata prost păzită) de Ferdinand Herold și John Lanchbery, regia și coregrafia: Alexa Mezincescu
- Albert – Giselle de Adolphe Ch. Adam, regia și coregrafia: Vasile Marcu, după Marius Petipa
- Romeo – Romeo și Julieta de Serghei Prokofiev, regia și coregrafia: Vasile Marcu
- Vronski – Anna Karenina (muzica Piotr Ilici Ceaikovski), regia și coregrafia: Ioan Tugearu
- Danillo – Floarea de piatră de Serghei Prokofiev, regia și coregrafia: Vasile Marcu
- Casanova bătrân – Casanova (colaj muzical din lucrările lui W.A. Mozart, J. Massenet, G. Mahler), regia și coregrafia Monica Fotescu Uță
- Frollo – Notre-Dame de Paris (colaj muzical), regia și coregrafia: Ioan Tugearu
- Mercutio – Romeo și Julieta de Serghei Prokofiev, regia și coregrafia: Ioan Tugearu
- Peer Gynt – Peer Gynt (colaj muzical), regia și coregrafia: Mihaela Atanasiu
- Țipătul Cerbului – Stampe Japoneze (colaj muzical), regia și coregrafia: Ioan Tugearu
- Bețivul – La piață de Mihail Jora, regia și coregrafia: Ioan Tugearu
- Faunul – După-amiaza unui faun de Claude Debussy, regia și coregrafia: Alexa Mezincescu
- Tristan – Tristan și Isolda (muzica: Richard Wagner), regia și coregrafia: Alexa Mezincescu
- Daphnis – Daphnis și Chloé de Maurice Ravel, regia și coregrafia: Gelu Barbu
- Ivan – Pasărea de foc de Igor Stravinski, regia și coregrafia: Alexa Mezincescu
- Laios – Noaptea Valpurgiei din Faust de Charles Gounod, coregrafia: Alexa Mezincescu