Absolventă a Conservatorului Ciprian Porumbescudin București, Luminița Berariu a studiat pianul cu Ana Pitiș și Ioana Minei. Și-a început activitatea artistică de timpuriu, cu concerte, înregistrări audio și recitaluri solo și camerale, atât în țară cât și peste hotare, în Marea Britanie, Tunisia, Israel, SUA, Franța etc. O latură importantă a activității sale artistice o constituie calitatea de maestru acompaniator, ceea ce presupune un vast și variat repertoriu de lucrări de operă și de cameră și cea de îndrumător (coach) pentru soliștii vocali, cizelându-le interpretarea.
Până în anul 1988, Luminița Berariu a fost pianistă la Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” din București, iar de atunci până în prezent este angajată ca maestru acompaniator la Opera Națională București. De asemenea, este o prezență constantă în stagiunile Filarmonicii George Enescu din București. Din anul 2000, Luminița Berariu conduce în fiecare toamnă serii de ateliere pentru cântăreți și pianiști în Marea Britanie, workshop-uri susținute de Art Council of Wales.
În cadrul Studioului Experimental de Operă și Balet Ludovic Spiess din Opera Națională București, Luminița Berariu a susținut numeroase proiecte, unele dintre acestea fiind opere în concert în premieră națională. Dintre spectacole menționăm Alzira de Giuseppe Verdi și I due Foscari de același compozitor.