Mădălin Voicu Jr. se naște într-o familie de muzicieni cu tradiție de sute de ani, fiind crescut și îndrumat artistic de bunicul său, renumitul violonist Ion Voicu.
Juniorul începe studiul pianului la vârsta de patru ani, sub îndrumarea cunoscutei profesoare Ludmila Popișteanu, continuatoarea Școlii ,,Florica Muzicescu”.
Termină studiile la clasa profesoarei Ileana Busuioc participând ulterior la cursuri internaționale la Nisa, Cosenza și Salzburg, sub îndrumarea profesorilor Tatiana Nicolaevna, Carlo Zecchi, Fausto Zadra și Claude Helfer.
În țară, a luat lecții cu marele Valentin Gheorghiu.
Prima apariție pe scenă o are la vârsta de șase ani interpretând “Ecossaise ” de Beethoven.
Câștigă la vârsta de unsprezece ani Premiul I Absolut (acordat în premieră) al Concursului Internațional “Citta di Catanzaro”, urmând ca la vârsta de paisprezece ani să câștige concursul ,,Schubert” desfășurat în țara sa natală. Abordează orice partitură dar cel mai apropiat se simte de lucrările lui Mozart, Chopin și Rachmaninoff.
Debutează la cincisprezece ani pe scena Sălii Radio cu Orchestra de cameră ,,București-Ion Voicu”, ca apoi să urmeze o carieră națională și internațională ca solist și membru al formațiilor camerale. Susține recitaluri alături de Felicia Filip, Simina Croitoru, Valentin Vasiliu, Dan Claudiu Vornicelu, Constantin Mirea, Ion Bogdan Stefănescu .
La optsprezece ani i se propune, de către Atașatul Cultural al Ambasadei Germaniei la București, Excelența Sa-Klaus Brambach, o bursă de studii la Conservatorul din Berlin, dar alege să rămână în țară și este angajat, prin concurs, ca pianist al Teatrului Național de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”, fiind remarcat și recomandat chiar de tenorul Dorin Teodorescu.
A susținut concerte ca solist, acompaniat fiind de orchestrele din Brașov, Brăila, Vâlcea, Ploiești, Iași, Pitești și Constanța sub bagheta dirijorilor Ilarion Ionescu Galați, Ion Baciu, Ovidiu Bălan, Petre Zbârcea, Răsvan Cernat, Radu Postăvaru, Daniel Jinga, Alexandru Ilie, Gabriel Voicu și evident, Mădălin Voicu.
În București, concertează pe scena Ateneului Român, dar și alături de Orchestra Națională Radio și Orchestra Simfonică București sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Se remarcă pe plan internațional oferind concerte și recitaluri în Franța, Austria, Turcia și Italia.
Are colaborări cu Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, TVR, dar și
Tele 7 abc, Antena 1, Antena 3, Realitatea TV, Prima Tv și B1 Tv.
Licențiat în muzică predă la „Mica Academie de Arte”, ulterior preluând catedra de pian din cadrul Colegiului Național de Muzică „George Enescu” – București.
Din 2014, ocupă, prin concurs, consilier artistic al Centrului Național de Cultură a Romilor-Romano Kher (inițiază și coordonează proiecte cultural-muzicale precum concerte vocal-simfonice și camerale, recitaluri de muzică și poezie, spectacole/turnee cu Orchestra „Romani Filarmoni-Kher” și Orchestra de cameră „RFK” și își pune amprenta ca ilustrator muzical), instituție aflată în subordonarea Guvernului României.
În luna iulie a anului 2022 devine, prin concurs, pianist-corepetitor al Direcţiei de Balet a Operei Naţionale Bucureşti.
Câteva link-uri către concertele susținute de pianistul Mădălin Voicu jr:
- https://www.youtube.com/watch?v=yfWg5tgjsqo
- https://www.youtube.com/watch?v=PrHL4idZ-0A
- https://www.youtube.com/watch?v=BtwZIoZbLcs
- https://www.youtube.com/watch?v=YAHM5ILXzWs