Cast
BUCHAREST OPERA FESTIVAL 2026
Ediția a V-a
Teatrul National de Operă și Operetă „Nae Leonard”, Galați
Dirijor: CRISTIAN SANDU (Cluj-Napoca)
Regia artistică: PAOLO BOSISIO (Italia)
Distribuția:
Cenușăreasa: Florentina Soare (Brașov)
Ramiro: Dumitru Filip (București)
Dandini: Alin Munteanu
Tisbe: Mădălina Postolache
Clorinda: Lorena Mărginean
Don Magnifico: Iustinian Zetea (București)
Alidoro: Constantin Lupu
ORCHESTRA SIMFONICĂ și CORUL OPEREI
Scenografie și costume: DOMENICO FRANCHI (Italia)
Dirijor cor: DANIEL NISTOR
Asistent regie: Adrian Mărginean
Pregătire muzicală / acompaniamentul recitativelor: Ludmila Calalb
Pregătire muzicală cor / supratitrare: Georgiana Diaconescu
Regia tehnică: Tanța Micu
Sufleor: Claudia Conceriu
Soliștii, orchestra și corul Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” propun, în cadrul celei de-a V-a ediții a Bucharest Opera Festival, o nouă întâlnire cu una dintre cele mai apreciate capodopere ale repertoriului liric universal, opera Cenușăreasa de Gioachino Rossini. Lucrare emblematică a genului opera buffa, această creație se distinge prin rafinamentul construcției muzicale, virtuozitatea scriiturii vocale și influența considerabilă exercitată asupra evoluției ulterioare a genului, constituindu-se drept un reper major în istoria operei. În partitura sa, Rossini îmbină cu rafinament elementele comice specifice genului, cu momente de intensitate emoțională, susținute de o muzică vibrantă, expresivă și plină de dinamism.
Montarea realizată de Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” beneficiază de contribuția a doi importanți artiști italieni: regizorul Paolo Bosisio și scenograful Domenico Franchi. Viziunea regizorală propune o reinterpretare semnificativă a personajului Alidoro, ce nu este doar un protector al protagonistei, ci ca veritabil motor al acțiunii dramatice și o voce a dreptății, preocupată să sancționeze lăcomia nechibzuită a lui Don Magnifico și aroganța celor două surori vitrege.
Viziunea scenografică se remarcă printr-o estetică modernă, inspirată de tehnica decupajelor de hârtie asociată artistului Henri Matisse. Decorurile alternează între structuri aerisite și compoziții dense, integrându-se într-un limbaj vizual apropiat artei abstracte contemporane. Totodată, scenografia valorifică sugestii stilistice de inspirație barocă, nu prin reproducerea fidelă a unor modele istorice, ci prin evocarea spectaculosului și a mecanismelor teatrale specifice acestei epoci. Jocul luminilor completează această viziune, contribuind decisiv la configurarea atmosferei și la valorizarea decorurilor minimaliste.
Distribuția reunește tineri soliști care aduc prospețime, spontaneitate și autenticitate interpretării. La pupitrul dirijoral, maestrul Cristian Sandu va conduce întregul ansamblu cu rigoare, sensibilitate și finețe stilistică, oferind o călătorie de poveste.









