Faust – Bucharest Opera Festival

Actul I
Singur, în cabinetul său de lucru, bătrânul Faust își recunoaște înfrângerea la sfârșitul unei vieți în care munca intensă în domeniul științei (filosofie, medicină, chiar și teologie) i-a impus renunțarea la toate bucuriile și plăcerile omenești. Cupa cu otravă i se oprește lângă buze, când, de afară răzbate până la el un cântec ce slăvește natura și dragostea. Nefericitul Faust blestemă, invocându-l pe Mefisto. Acesta apare sub înfățișarea unui senior ce se pune în slujba lui, gata să-i împlinească orice dorință. Imaginea unei minunate fete pe care Mefisto i-o arată pentru o clipă, frânge ultimele forțe de rezistență ale lui Faust. Pactul între cei doi e semnat cu sânge. Mefisto îi va dărui lui Faust tinerețe și frumusețe, luându-i în schimb sufletul, care îl va sluji pe el pe tărâmul celălalt, de dincolo de viață. La un semn al lui Mefisto, bătrânul Faust se transformă într-un chipeș cavaler în floarea vârstei. La sărbătoarea satului, Faust o întâlnește pe Margareta, o tânără frumoasă și inocentă. Fermecat de puritatea ei, Faust încearcă să o cucerească cu ajutorul lui Mefisto. Margareta, deși rezervată, începe să fie intrigată de Faust.

Actul II
În grădina Margaretei, tânărul Siebel vine cu un buchet de flori pe care-l lasă pe o bancă, semn al curatei sale iubiri. După plecarea sa, în grădină pătrund Faust și Mefisto. Impresionat de atmosfera de liniște și pace a aceștui lăcaș, Faust încearcă o puternică emoție. Mefisto așază o casetă cu bijuterii alături de florile lui Siebel, după care cei doi se ascund. Sosește Margareta tulburată de imaginea frumosului cavaler necunoscut căruia îi refuzase brațul. Deodată zărește caseta pe care nu se poate stăpâni să n-o deschidă. Împodobită cu bijuteriile minunate, Margaretei i se pare ca seamănă cu o fiică de rege. Faust și Mefisto se apropie. O vecină mai vârstnică, Martha, extaziată în fața unor asemenea bogății este discret îndepărtată de către Mefisto care se preface că o curtează. Rămași singuri, Faust și Margareta sfârșesc prin a se îndrăgosti unul de celălalt. La căderea nopții Faust vrea să plece, dar, reținut de Mefisto, ascultă glasul Margaretei care, de la fereastra camerei, își cântă dragostea stelelor chemându-și iubitul. Faust răspunde la chemarea ei și cei doi se pierd într-o îmbrățișare pătimașă. Cu un zâmbet sarcastic Mefisto își admiră victoria.

Actul III
Părăsită de Faust, Margareta se refugiază în biserică. Dar chiar și în sfântul lăcaș, glasul lui Mefisto se face auzit, învinovățind-o. Valentin, fratele Margaretei, se întoarce acasă odată cu toți soldații, cântând gloria obținută în bătălii. La întrebările lui, Siebel răspunde evaziv. Valentin aleargă spre casă, cuprins de bănuieli. Pradă mustrărilor de conștiință pentru fapta săvârșită, Faust nu are curajul să bată la poarta iubitei. Mefisto, care îl însoțește ca o umbră, cântă o serenadă, dar la fereastra ce se deschide nu apare Margareta, ci Valentin care vrea să spele în sânge dezonoarea surorii sale. În duelul cu Faust, Valentin este rănit mortal de spada lui Mefisto și, înainte de a-și da sufletul, își blestemă sora.

Vrând să-l facă să uite dragostea Margaretei, Mefisto îl duce pe Faust în împărația sa unde, într-un dans fantastic, i se perindă prin față cele mai frumoase femei. Faust nici nu le vede. Gândurile sale sunt tot la blânda și curata Margareta. El îi cere lui Mefisto să îl ducă la ea, pentru a o salva. Faust și Mefisto pătrund în celula în care a fost întemnițată Margareta, cu mințile rătăcite, după ce și-a ucis copilul. Fericită la auzul glasului iubitului ei, Margareta se retrage îngrozită la vederea lui Mefisto, refuzând categoric sa părăsească temnița. Cu ultimele puteri ea cheamă îngerii să-i salveze sufletul chinuit. În fața trupului ei lipsit de viață se aude glasul lui Mefisto: „E OSÂNDITĂ!!! HAI VINO VINO „, dar de sus, din înălțimile cerului, voci limpezi rostesc: „E MÂNTUITĂ…!!!”. Sufletul Margaretei se înalță la Cer.