Giselle

SINOPSIS
Actul I

Un sat între dealuri, la marginea unei păduri. Se pregătește serbarea culesului viilor. Tineri cuprinși de spiritul sărbătorii trec prin faţa casei în care locuiesc Giselle și Bertha, mama ei. Pădurarul Hans, îndrăgostit de Giselle, se îndreaptă către căsuță, dorind să o întâlnească. Vrea să bată la ușă, dar se răzgândește și îi lasă un buchet de flori prins de fereastră, cu gândul de a reveni.

Însoțit de scutierul său, Wilfried, prințul Albert umblă prin sat îmbrăcat în haine simple pentru a nu atrage atenția. Și el o caută pe Giselle, căreia îi fusese prezentat ca un om obișnuit. Dorind să nu-și trădeze rangul, de câte ori vânează prin împrejurimi Albert își lasă mantia și sabia  într-o colibă din vecinătate, iar Hans îl vede.

În zadar îl sfătuiește Wilfried să fie prevăzător, pentru că Albert îi cere să plece. Rămas singur, bate la ușa Gisellei. Fata își face apariția, revederea este o bucurie; între cei doi se înfiripă un sentiment cald de iubire, iar dansul lor este plin de pasiune. Albert îi jură credință, apoi îi oferă margarete cu care fata joacă ˝mă iubește, nu mă iubește˝ până când i se confirmă și în acest mod copilăros dragostea băiatului.

Reapare pădurarul Hans care își mărturisește și el dragostea, dar Giselle îl respinge. Albert intervine, gonindu-l pe Hans, care se retrage umilit, cu gând să se răzbune. Prietenele Gisellei se întorc de la culesul viilor. Aceasta îl prezintă pe Albert drept logodnicul ei. Cu toții se prind în dans. Mama Gisellei este nemulțumită de faptul că fata ei, deși bolnavă de inimă, dansează. Dar Giselle nu se teme de nimic, este prea fericită. Bertha își ia fiica de mână și o conduce în casă, spre nemulțumirea lui Albert, care se retrage în pădure.

Din depărtare se aud sunete de corni ce vestesc apropierea unor vânători. Din alai fac parte Wilfried alături de conte și de Bathilda, logodnica prințului. Aceștia bat la prima ușă care le iese în cale, tocmai la căsuța Gisellei. Bertha îi primește cu ospitalitate, iar fiica ei o ajută să pună masa pentru oaspeți. Atenția Gisellei este atrasă de eleganța Bathildei. Amabilă, Bathilda stă de vorbă cu frumoasa țărăncuță care își declară pasiunea pentru dans. Spre nemulțumirea mamei ei, Giselle își probează talentul. Bathilda se arată încântată și, drept mulțumire pentru minunatul dans, îi oferă un lanț prețios din aur.  Împrietenindu-se, Giselle îi mărturisește că iubește un tânăr chipeș cu care este logodită. Apoi oaspeții se retrag să se odihnească, iar Wilfried este trimis în căutarea prințului.

Tinerii din sat se reîntâlnesc pentru a continua petrecerea. În mijlocul lor se află și Giselle care dansează. Dornic să se răzbune și să-i arate fetei că este înșelată, Hans, aduce din colibă spada prințului, povestind tuturor cui îi aparține. Albert încearcă să-și liniștească iubita, dar nu poate nega spusele lui Hans. Pădurarul îl atacă și doar intervența lui Wilfried înlătură o posibilă tragedie. Hans se repede apoi și suflă în cornul de vânătoare. La auzul acestuia curtenii ies din casa Berthei și, recunoscându-l pe Albert, se pleacă respectuos în fața lui. Giselle se adresează Bathildei, rugând-o să o lămurească. Aceasta îi spune că, într-adevar, Albert este logodnicul ei. Giselle își pierde mințile de durere, rupe lanțul de la gât și îl aruncă pe pământ. Printre hohote de plâns și râsete inconștiente, își reamintește clipele de iubire trăite alături de prinț. În zadar încearcă acesta să o convingă de dragostea lui. Giselle îl iartă cu un ultim gest și apoi se prăbușește, fără suflare. Mama și prietenele sale înlăcrimate se adună în jurul trupului neînsuflețit, în timp ce Albert și Hans se învinuiesc reciproc de nenorocirea provocată fără voie. Cel din urmă încearcă din nou să-l omoare pe prinț, dar este împiedicat și de această dată de Wilfried. Albert cade disperat lângă trupul fără viață.

Actul II

Cimitirul satului. La mormântul Gisellei vine în liniștea nopții Hans, care își plânge durerea. Înspăimântat însă de zgomotele și luminile ciudate care învăluiesc locul, Hans fuge. Apare o siluetă stranie, Myrtha, regina ielelor. Bate de miezul nopții, vremea când ea își cheamă din adâncul mormintelor supusele, suflete îndurerate ale fecioarelor moarte înainte de nuntă, printre care și Giselle. Fata apare din întuneric, îmbrăcată în alb; a devenit și ea una dintre iele. Împreună cu acestea, se pierde în bezna pădurii.

Albert caută mormântul Gisellei. Răpus de durere, acesta îngenunchează atunci când îl găsește. În fața sa apare și dispare chipul fetei; cei doi dansează împreună, dar tânărul nu o poate cuprinde cu brațele. Înlănțuiți în acest dans misterios, ambii se îndreaptă către pădure.

În acest timp ielele îl urmăresc pe Hans și, după ce îl obligă să danseze până la epuizare, îl aruncă în lac. După ce judecata spiritelor a fost dusă până la capăt în cazul lui, duhurile pleacă în căutarea celuilalt vinovat.

Albert este găsit și adus la mormântul din care se ridicase Giselle. În genunchi, în fața Mirtei, Albert îi imploră iertarea. Văzănd-o neîndurătoare, Giselle intervine în favoarea celui pe care-l iubise. Dar Myrtha rămâne neînduplecată și îi cere Gisellei să danseze cu el. Puterea pe care i-o insuflă dragostea acesteia îl face însă pe Albert să reziste până când, din depărtare, se aud ceasurile orașului bătând orele dimineții.

Începe să se lumineze de ziuă și ielele, pierzându-și puterea, dispar. După cea din urmă atingere și privire de adio, Giselle se reîntoarce în mormânt. Imaginea ființei iubite va continua să trăiască în amintirea lui Albert. Cu regret nesfârșit pentru iubirea pierdută, prințul îmbrățișează pământul rece.

Date istorice:
1962 – regie și adaptare coregrafică Vasile Marcu,după Marius Petipa
2009 – adaptare coregrafică Mihai Babușka, după Jean Coralli, Jules Perrot, Marius Petipa