Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la Ștefan Neagrău (06.11.1957 – 04.01.2025), un om incredibil, un creator desăvârșit, care a dăruit lumii artă, bucurie și omenie.

Regizor și vizionar, Ștefan Neagrău a fost un far al blândeții și al cunoștințelor, luminând drumul tuturor celor care au avut privilegiul să lucreze alături de el.

Proiectul său de suflet, opera “O scrisoare pierdută” de Dan Dediu, în regia sa, va rămâne mereu vie în inimile noastre, păstrând amprenta muncii și a pasiunii sale. Totodată, opera “D’ale Carnavalului” de Dan Dediu este un proiect care a luat naștere din dorința maestrului, iar noi ne propunem să redăm cât mai fidel viziunea și dorințele acestuia. Aceasta va fi jucată pe 17 și 18 mai 2025, în semn de respect pentru moștenirea artistică pe care ne-a lăsat-o.

Marți, 07 ianuarie 2025, ora 13:30, vom celebra viața și munca acestui om deosebit la slujba de rămas bun care va avea loc la Biserica Sfântul Ștefan – Cuibul cu Barză (Str. Știrbei Vodă nr. 97, în spatele blocurilor). Înmormântarea va avea loc în aceeași zi, la Cimitirul Ghencea Civil, în cerc restrâns, alături de familie și prieteni apropiați.

Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt invitați să își ia rămas bun la Opera Națională București, unde va fi depus începând cu ora 9:00, în aceeași zi.