ANUNȚ PUBLIC
Concurs de proiecte de management organizat pentru
Opera Naţională București
Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale organizează, la sediul său din Bd. Unirii nr. 22, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată prin Legea nr. 269/2009, cu modificările şi completările ulterioare și ale Ordinului ministrului culturii nr. 2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi a modelului-cadru al contractului de management, concursul de proiecte de management pentru Opera Națională București.
Condiţii de participare:
a) are cetăţenia română sau a unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene și domiciliul în România;
b) are capacitate deplină de exerciţiu;
c) are studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă într-unul din domeniile[1]:
1. Domeniul fundamental (DFI) – Științe umaniste și arte; Ramura de știință (RSI) – Arte, Domeniul de licență (DL) – Muzică;
2. Domeniul fundamental (DFI) – Științe umaniste și arte; Ramura de știință (RSI) – Arte, Domeniul de licență (DL) – Teatru și artele spectacolului.
d) are experiență în specialitatea studiilor, menționate la lit. c), de minimum 5 ani;
e) are experienţă în domeniul activității manageriale de minimum 5 ani sau specializări în domeniul managementului[2];
f) nu i-a încetat contractul individual de muncă, raportul de serviciu sau contractul de management pentru motive imputabile în ultimii 4 ani;
g) nu a suferit condamnări penale şi civile pentru fapte ce l-ar face incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
h) nu deţine o funcţie de manager[3] la o altă instituţie publică de cultură din România[4];
i) cunoaşte limba română, scris şi vorbit.
Calendarul concursului:
a) 02.04.2018, aducerea la cunoştinţa publică a: condiţiilor de participare la concursul de proiecte de management; caietului de obiective; regulamentului de organizare a concursului de proiecte de management întocmit conform regulamentului-cadru;calendarului concursului, cu precizarea termenului/perioadei pentru fiecare etapă;actelor necesare înscrierii la concursul de proiecte de management care fac obiectul dosarului de concurs; bibliografiei; informaţiilor (privind condiţiile tehnice de redactare a proiectului de management şi condiţiile de prezentare a acestuia şi orice alte informaţii considerate necesare unei mai bune înţelegeri a cerinţelor concursului).
b) 23.04.2018, data limită pentru depunerea proiectelor de management şi a dosarelor de concurs de către candidaţi;
c) 24-26.04.2018, selecția dosarelor;
d) 27.04-03.05.2018, analiza proiectelor de management – prima etapă;
e) 04-08.05.2018, susţinerea proiectelor de management în cadrul interviului – a doua etapă.
f) în termen de 24 de ore de la încheierea etapei a doua – aducerea la cunoștința candidaților și la cunoștința publică, a rezultatului concursului și afișarea acestuia.
g) candidații nemulțumiți pot depune contestații asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea și desfășurarea concursului, la Compartimentul Strategii, Management Cultural, în conformitate cu prevederile capitolului IV din regulament.
h) în termen de 24 de ore de la expirarea termenului în care pot fi depuse contestaţii sau, după caz, de la data soluţionării acestora, prin grija autorităţii, rezultatul final al concursului, lista nominală a candidaţilor şi alte informaţii de interes public sunt aduse la cunoştinţa publică prin afişaj la sediul autorităţii şi al instituţiei, precum şi pe pagina de internet a autorităţii şi a instituţiei publice de cultură.
*Dosarele de concurs şi proiectele de management se depun, la sediul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (Bd. Unirii nr. 22, sector 3), până la data de 23.04.2018 – ora 17:00, la Serviciul Resurse Umane – etajul 4, camera 419.
Dosarul de concurs trebuie să conţină:
a) cererea de înscriere la concurs cu precizarea datelor personale de contact: telefon mobil şi adresă de e-mail, conform modelului anexat;
b) copie după actul de identitate;
c) curriculum vitae (cf. H.G. nr. 1021/2004);
d) copii după diplomele de studii şi, după caz, după documentele care atestă efectuarea unor specializări[5];
e) adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului, de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
f) cazierul judiciar – în cazul persoanelor cu cetăţenie română sau acte similare în situaţia persoanelor cu altă cetăţenie;
g) copia carnetului de muncă și, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în specialitatea studiilor (ulterior datei de 01.01.2011 vechimea se probează cu adeverință eliberată de angajator), conform modelului anexat;
h) declarație pe propria răspundere că nu i-a încetat contractul individual de muncă, raportul de serviciu sau contractul de management pentru motive imputabile în ultimii 4 ani, conform modelului anexat;
i) declaraţie pe propria răspundere, prin care se angajează, dacă este cazul, să renunţe la postul de manager deţinut, în condiţiile în care este declarat câştigător în cadrul acestui concurs de proiecte de management, conform modelului anexat;
j) proiectul de management, care trebuie întocmit şi structurat conform cerinţelor din Caietul de obiective, în format scris şi în format electronic (CD sau DVD) – cu respectarea prevederilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, fără a avea semnături şi fără a conţine indicii privind identitatea autorului (fără a se menţiona numele şi/sau prenumele persoanei care l-a întocmit în cadrul textului, pe suportul tip CD/DVD sau în proprietăţile fişierului electronic).
Proiectul este limitat la un număr de 60 pagini (format: A4, marginile paginii: stânga: 2 cm, dreapta 2 cm, sus: 1,25 cm, jos: 1,25, spaţierea între rânduri: 6 puncte înainte de rând şi 6 puncte după rând, alinierea textului: justified, font: arial, cu dimensiunea de 12 puncte pentru textul de bază şi dimensiunea de 14 puncte pentru titluri, utilizând obligatoriu diacriticele specifice limbii române, numerotare pagini: în josul paginii, numărul paginilor centrat) + anexe.
Copiile actelor din dosarul de concurs se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate. Documentele depuse într-o limbă străină vor fi însoțite obligatoriu de traduceri legalizate.
Relaţii suplimentare se pot obţine de la Compartimentul Strategii, Management Cultural (telefon/fax: 021–224.27.15) sau de la Serviciul Resurse Umane (telefon/fax: 021–224.28.19) din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (luni–joi între orele 8:30–17:00; vineri între orele 8:30–14:30).
Anexe:
- Anexa nr. 1 – ROF aprobat – O.M.C.I.N. nr. 2436 din 26.06.2017
- Anexa nr. 1a – modificare ROF – O.M.C.I.N. nr. 2594 din 30.08.2017
- Anexa nr. 1b – modificare ROF – O.M.C.I.N. nr. 2726 din 06.11.2017
- Anexa nr. 2 – Stat de funcții – aprobat
- Anexa nr. 3 – Bugete aprobate 2015 – 2017
- O.M.C.I.N. nr. 2217 din 28.03.2018 – Aprobare caiet de obiective
- O.M.C.I.N. nr. 2218 din 28.03.2018 – Regulament de organizare și desfășurare concurs
- MODEL Adeverință de vechime
- MODEL Cerere de inscriere la concurs de management
- MODEL Declarație pe propria răspundere – pentru motive imputabile în ultimii 4 ani
- MODEL Declarație pe propria răspundere – renunțare la post de conducere
BIBLIOGRAFIE:
- 1. Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, cu modificările şi completările ulterioare;
- 2. Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare;
- 3. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare;
- 4. Ordinul ministrului culturii nr. 2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi a modelului-cadru al contractului de management;
- 5. Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
- 6. Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- 7. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- 8. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene;
- 9. Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- 10. Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, cu modificările şi completările ulterioare;
- 11. Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- 12. Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- 13. O.S.G.G. nr. 400/2015 pentru aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, cu modificările și completările ulterioare.
[1] Studii stabilite în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 140/2017 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2017-2018, cu modificările și completările ulterioare.
[2] Condiția de pregătire sau experiență în management poate fi substituită de pregătirea în management atestată cu certificat de absolvire (manager de proiect, manager cultural etc.) sau experiență în conducerea unei instituții, companii, organizații neguvernamentale etc., dovedită prin adeverință.
[3] astfel cum este definită de prevederile O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare.
[4] condiţie aplicabilă în cazul câştigării concursului de management.
[5] în cazul diplomelor de studii sau a documentelor care atestă efectuarea unor specializări în altă țară, acestea trebuie să fie însoțite de dovada recunoașterii acestora în România, conform prevederilor legale. La evaluarea dosarului de concurs, nu vor fi luate în considerare diplomele de studii sau documentele care atestă efectuarea unor specializări, cu termenul de valabilitate expirat.