Îndrumată, încă de copil, în lumea muzicii, Maria Rădeanu începe studiul viorii la vârsta de șapte ani, la Colegiul National de Artă „Octav Băncilă” din Iași. A făcut parte din Corul de copii „Juniorii Operei” al Operei Naționale Române Iași, unde a fost distribuită în roluri solistice, precum Păstorelul din opera Tosca și mai apoi, Luisa și Liesl von Trapp din musicalul Sunetul Muzicii.
Trofeul „Felicia Filip”, la secțiunea Canto clasic, al concursului „Crai Nou”, din anul 2018, îi deschide Mariei Rădeanu noi orizonturi. I se propune continuarea studiilor la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București. După doisprezece ani de studiu al viorii, Maria Rădeanu devine studentă, iar mai apoi masterandă,la secția canto clasic a Universității Naționale de Muzică București, la clasa prof. univ. dr. Alexandru Badea.
Încă din primii ani de studiu are apariții în concerte la Palatul Mogoșoaia (2020,2021), Palatul Suțu (2022), Opera Națională București (2022). În anul 2021 este invitată în Gala de Operă a festivalului Internațional European Music Open de la Oradea și, tot în același an face parte din tinerii artiști premiați cu bursele de performanță UNIMIR 2021-2022. Ateneul Român, Centrul Cultural Maghiar sunt doar câteva locuri în care soprana Maria Rădeanu concertează în anul 2023.
Este laureata mai multor concursuri fiind desemnată olimpică, cu premiul I, în anul 2019 la Olimpiada Națională de Muzică – Canto Clasic. În anul 2021 i se acordă premiul I la concursul Consonanțe vocale – ediția I, București.
A participat la importante Cursuri de Măiestrie cu mezzosoprana Viorica Cortez si dirijorul Marco Guidarini. Are o relație profesională specială cu distinsele doamne Mioara Cortez si Mariana Stoia.
Palmaresul tinerei soprane are la activ, pe lângă activitatea concertistică, numeroase colaborări cu televiziunile din România.
În prezent participă și la activitatea artistică a Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess”, al Operei Naționale București.
Roluri în pregătire
Adina | Elixirul dragostei |
Olympia | Povestirile lui Hoffmann |
Gilda | Rigoletto |
Norina | Don Pasquale |
Susanna | Nunta lui Figaro |
Roluri
Wendy | Peter Pan | Ateneul Român Iași | 2018 |
Liesl von Trapp | Sunetul Muzicii | Opera Naționala Română Iași | 2014-2017 |
Luisa von Trapp | Sunetul Muzicii | Opera Naționala Română Iași | 2011-2014 |