Călăuzit spre lumea muzicii încă din copilărie, Teodor Vădana a început studiul viorii la vârsta de 8 ani. În anul 2010, își continuă studiile la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București, unde obține atestatul la secția vioară. Cu trecerea timpului, descoperă pasiunea pentru cântul vocal și devine student la secția canto clasic a Universității Naționale de Muzică București, la clasa C.d.a Dr. Silvia Voinea, studii universitare de licență și de masterat.
Teodor Vădana a debutat încă din primii ani ai facultății pe scene importante ale teatrului liric românesc, precum Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” (2019-2021), Opera Comică pentru Copii (2019, 2022), Opera Națională București (2022), Sala Radio (2023).
În anul 2021 este invitat în Gala de Operetă și Musical „Opereta Fest” a Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Un an mai târziu, Teodor Vădana interpretează alături de Orchestra Simfonică București fragmente de operetă și muzică interbelică românească. În anul 2023, alături de Corul Radio, interpretează un moment solistic în spectacolul MeloCinematecă, la Sala Radio.
În prezent face parte și din colectivul tinerilor artiști ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess”, al Operei Naționale București.
Roluri În pregătire
Belcore | Elixirul dragostei |
Malatesta | Don Pasquale |
Figaro | Nunta lui Figaro |
Roluri
Colas | Noaptea Vrăjitoarelor | Opera Comică pentru Copii | 2022 |
Slujitorul IV | Motanul Încălțat | Opera Comică pentru Copii | 2022 |
Maximilian | Candide | Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian” | 2021 |
Schaunard | La Bohème | Universitatea Națională de Muzică București | 2021 |
Don Alvaro | Il viaggio a Reims | Universitatea Națională de Muzică București | 2020 |
Primul Ministru | Cenușăreasa | Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian” | 2020 |
Slujitorul IV | Motanul Încălțat | Opera Comică pentru Copii | 2019 |
Primul Ministru | Cenușăreasa | Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian” | 2019 |
Concerte & Spectacole
Concerte & Spectacole | Opera Națională București | 2023 |
Opera Labirint | Universitatea Națională de Muzică București | 2023 |
Elixirul dragostei – act I | Sala Radio | 2023 |
Concert cu muzică de film | Universitatea Națională de Muzică București | 2023 |
La Traviata – act III | Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian” | 2022 |
Gala de Operetă și Musical | Serile Culturale Brâncuși | 2022 |
Concert de muzică interbelică | Serile Culturale Brâncuși | 2022 |
Gala de Operetă și Musical | Opera Națională București | 2022 |
Călătorii sentimentale în universul liedului | Centrul Rus de Știință și Cultură | 2021 |
Portret de compozitor | Serile Culturale Brâncuși | 2019 |
Concert de muzică românească |
Premii
Premiul special pentru cel mai bun interpret | Concursul Național al Liedului Românesc | 2019 |
Premiul I | Concursul Național de Interpretare „Dan Cumpătă” | 2016 |