Oltea Şerban-Pârâu: Centenarul Operei Naţionale Bucureşti din anul 2021 reprezintă momentul în care veţi prelua mandatul de Director Artistic al instituţiei, onorând invitaţia lansată de Managerul General, Daniel Jinga. Din punct de vedere profesional, care a fost relaţia dvs. cu România înainte de 2021?

Ethan Schmeisser: În primul rând aş dori să încep cu faptul că este o onoare pentru mine să fiu ales pentru această funcţie. Întreaga mea familie, din ambele părţi, a fost născută şi crescută în România, înainte ca părinţii mei să emigreze în Israel cu rudele lor, în anii 1961-1962. Ulterior s-au cunoscut în Israel. Familia din partea mamei mele este din Slăveni şi întotdeauna mi-a povestit cum mama ei (bunica mea) o ducea la spectacole de operă încă de la vârsta de 4 ani. Bunicul meu, tatăl ei, în vremea celui de-al doilea război mondial, a fost dus în lagărele de concentrare, alături de evreii din Transnistria. Familia tatălui meu este din Dorohoi, relativ aproape de Iaşi. A fost într-un fel predestinat ca ei, părinţii mei, după ce au petrecut perioada de adolescenţă aici, să se cunoască şi să formeze un cuplu în Israel. Vorbeau limba română acasă, dar trebuie să recunosc că nu am asimilat foarte mult, dar astăzi studiez această limbă, eu fiind vorbitor de engleză, italiană, franceză şi puţină germană. Comunitatea română din Israel este foarte mare şi importantă şi a contribuit foarte mult la economia şi cultura Israelului. După ce am început să lucrez pentru Opera din Tel Aviv, am întâlnit mulţi solişti români cu cariere internaţionale care erau invitaţi să cânte aici. O dată cu stabilizarea carierei de dirijor, am simţit că a venit timpul să contribui cu ceva faţă de ţara în care s-a născut tatăl meu şi să obţin cetăţenia română. În relaţia cu Opera Naţională Bucureşti am ajuns prima data prin agenţii mei, aşa am întâlnit un maestru de cor cu un talent excepţional, dl. Daniel Jinga, care ulterior avea să devină Managerul General al instituţiei şi care m-a invitat să devin parte din echipa de conducere în calitate de Director Artistic. Aşa se închide cercul.

“Cel care ulterior a devenit profesorul meu, Mendi Rodan, are de asemenea origini româneşti”

O.Ş.P. Aţi absolvit Cum Laude Academia de Muzică din Tel Aviv, secţia de dirijat şi aţi finalizat o specializare secundară sub tutela lui Mendi Rodan. Cât de importantă a fost perioada de pregătire pentru viitorul dirijor Ethan Schmeisser?

E.S.: Cel care ulterior a devenit profesorul meu, Mendi Rodan, are de asemenea origini româneşti şi a predat până la moarte, în 2009. Provenea din Iaşi, iar în anul 1941 tatăl său a fost ucis chiar în faţa lui, în timpul pogromului de la Iaşi. Am aflat acest lucru mai târziu, de la unul dintre concert-maeştrii uneia dintre orchestrele sale. Nu există dirijor de success de origine israeliană, şi îi numesc aici printre alţii pe Dan Ettinger, Asher Fisch, Omer Meir Wellber, Yoel Levi, care să nu fi trecut prin şcoala lui Mendi Rodan. Problema instituţiei Academiei era că în acele timpuri, un student de la secţia de dirijat nu avea suficient timp de practică alături de orchestră şi să nu uităm că pentru un dirijor de orchestră, orchestra reprezintă instrumentul! Aşadar consider că am fost foarte norocos, deoarece deja în anul al doilea din cadrul primului ciclu universitar am fost invitat de către Rani Calderon, dirijor în rezidenţă atunci, să fiu corepetitor la The Tel Aviv Israeli Opera şi în plus să fac parte din echipa de producţie a operei Flautul fermecat (în ebraică), alături de el. Mă cunoştea încă de când activam ca pianist şi acompaniator în cadrul workshop-urilor IVAI ale lui Joan Dornemann de la Metropolitan Opera din New York,  care susţinea cursuri de vară internaţionale în Tel Aviv. Se pare că mi-am făcut treaba foarte bine, pentru că am fost invitat apoi de Michael Eisenstadt, administratorul artistic al companiei, să susţin câteva concerte şi să pregătesc noile premiere de la Opera din Tel Aviv. În acel moment, Opera a început să dezvolte programe pentru tinerii artişti, activităţi educaţionale şi producţii de comunitate şi destul de repede m-am integrat în planul acelei dezvoltări, care a reprezentat şi reprezintă chiar şi azi o parte mare şi importantă a activităţii companiei, nu mai puţin importantă decât producţiile standard de stagiune. Am devenit de asemenea pianistul corului şi am participat la pregătirea unor producţii alături de dirijori precum Gary Bertini (un alt dirijor israelian născut în România, din Basarabia, în acele vremuri pământ românesc), Asher Fisch, Dan Ettinger, Gabor Hollerung şi mulţi alţii. Cântând pentru ei şi pentru alţii şi aflându-mă în culisele unei opere mari, de anvergură internaţională, am învăţat multe lucruri pe care nu le-aş fi acumulat la nicio academie, inclusiv exemple de „aşa nu”. Până la acel moment am făcut masterclass-uri cu un expert în repertoriul contemporan, Zsolt Nagy, care a predat la Conservatorul din Paris şi a susţinul masterclass-uri pentru dirijori din Ungaria, Republica Cehă şi Ierusalim. De la el şi de la Gabor Hollerung, dirijor de cor, am învăţat atât de multe tehnici de dirijat şi de lucru cu muzicienii, astfel încât azi, când mi se spune cât de clar sunt în tactarea ritmică, ştiu că această educaţie a avut o foarte mare contribuţie.

Citeste mai mult: adev.ro/qx70lb