Pe 1 noiembrie, la 90 de ani de la primul semnal în eter al radioului public, Radio România Cultural invită publicul la maratonul După 90 de ani. Timp de 24 de ore, singurul post de radio naţional dedicat culturii face o călătorie în timp cu ajutorul câtorva dintre cele mai valoroase înregistrări din fonoteca Radio România.

De la ora 0:00 a zilei de 1 noiembrie şi până la ora 24:00, RRC va aminti publicului cele mai importante evenimente din ultimii 90 de ani, va difuza câteva dintre spectacolele emblematice de teatru radiofonic, alături de cele mai cunoscute piese românești, cel mai iubite voci şi interviuri – document.

Printre personalităţile internaţionale care vor fi auzite în maratonul După 90 de ani se numără Lech Wałęsa, una dintre cele mai cunoscute figuri ale rezistenţei anticomuniste, şi Vaclav Havel, scriitor devenit preşedinte, ultimul al Cehoslovaciei şi primul al Republicii Cehe. De asemenea, Zoe Dumitrescu Buşulenga va povesti despre întâlnirea sa cu George Enescu, iar muzicologul Viorel Cosma va rememora momentul de glorie din 1936, când Radio România transmitea în direct, de la  Opera din Paris, premiera capodoperei enesciene – OEDIPE.

Tot în programul zilei de 1 noiembrie, Radio România Cultural a programat cea mai veche înregistrare păstrată în fonoteca radioului. Este vorba despre vocea Elenei Văcărescu, imprimată la Muzeul Cuvântului din Paris în 1913.

Publicul RRC va asculta, de asemenea, vocile unor oameni care au devenit parte a istoriei şi culturii naţionale – Iosif Sava, Alexandru Paleologu, Gabriel Ţepelea, Zareh Baronian, IPS Bartolomeu Anania, George Emil Palade, I.C. Brătianu, Nicolae Titulescu, Sabin Bălaşa şi mulţi alţii.

Cei 90 de ani împliniţi de Radio România vor fi marcaţi şi prin emisiuni muzicale speciale, de la şlagărele muzicii uşoare, trecând prin muzica clasică, până la patrimoniul lăsat Orchestrelor şi Corurilor Radio România.

Maratonul După 90 de ani mai cuprinde câteva înregistrări emblematice ale Teatrului Naţional Radiofonic. Acestea sunt ”Chirița în provincie”, de Vasile Alecsadri, înregistrare din 1953, ”O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale, înregistrare din 1974. ”Take, Ianke și Cadîr”, de Victor Ion Popa, unul din întemeietorii Teatrului Naţional Radiofonic, înregistrare din 1960.

În seara zilei de 1 noiembrie, începând cu ora 19,00, Radio România Cultural va transmite, în direct din studioul Mihail Jora, concertul aniversar al Orchestrei Naţionale Radio.

24 de ore de ore de istorie radiofonică. Programul zilei de 1 noiembrie poate fi găsit pe www.radioromaniacultural.ro.