Oltea Şerban-Pârâu
Mihaela Işpan este solistă a Operei Naţionale Bucureşti din 2006, evoluând în cele mai importante roluri din repertoriul de mezzo-soprană din repertoriu.
O.Ş.P. În 2006 Mihaela Işpan intra în colectivul Operei bucureştene. Până atunci, formarea avea loc la Facultatea de Artă Scenică din cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca. Cum a fost perioada studenţiei, ce personalităţi v-au marcat mai mult în acea perioadă?
Mihaela Işpan: Studenţia la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca este un ţel îndreptăţit al oricărui viitor artist liric, cel puţin al celor născuţi în vestul ţării. Odată luat startul acolo, proaspătul student are nu doar liber acces la formarea profesională clasică, propriu-zisă, pe tărâmul artei vocale, ci, mai ales, şansa educării superioare a gustului estetic muzical şi a deprinderii discernământului artistic de la marii Maeştri ai belcanto-ului clujean. În acea perioadă am servit foarte multe surprize, majoritatea plăcute, altele mai puţin plăcute. Dintre cele plăcute, aş puncta invitaţia permanentă la auto-descoperire şi auto-evaluare a profesorilor pe care i-am avut, tactul lor în abordarea individuală a studentului începător sau avansat, rânduiala firească şi bine aşezată a lucrurilor privitoare la programul de studiu teoretic şi practic, cursurile de scrimă…Între cele mai puţin plăcute, mi-aş aminti de „duşurile reci“ ale sesiunilor claselor de operă sau de lied-oratoriu, pe parcursul cărora, în desfăşurarea specifică a câte unei partituri muzicale de gen, uneori nu reuşeam să corelăm nivelul conceptual al rolului primit, cu planul fizic al propriei voci şi cu geometria corpului nostru în spaţiul unei regii predefinite. Din raţiuni pedagogice, adesea variabile, atât maeştrii de canto, cât şi maeştrii corepetitori au avut destul de furcă, fără exagerare, cu naivităţile, stângăciile, rigidităţile sau încăpăţânările noastre. Însă, dojanele sau muştruluielile lor şi-au făcut efectul. Astfel, maestrul Alexandru Fǎrcaş, soprana Ramona Eremia, soprana Carmen Negulescu şi soprana şi minunatul Om Niculina Mirea, maeştrii corepetitori Valentin Gora, Ştefan Ronai, Cornelia Cuteanu şi Codruţa Ghenceanu şi maeştrii dirijori Gheorghe Dumănescu, Damian Vulpe, Maria Guinand şi Helmuth Rilling, mi-au fost, pe lângă excelenţi pedagogi, şi adevărate repere de tenacitate profesională temeinic angajată în evoluţia către excelenţă. Un maestru dirijor aparte, Vladimir Lungu, din aceeaşi generaţie de studenţi cu mine, teribil de talentat şi cu o pasiune pentru muzică absolut uriaşă şi, totodată, contagioasă, m-a învăţat să iubesc şi lucrurile grele din partiturile studiate.
Citeste mai mult: adev.ro/qubfd0