Cast
Dirijor: Vlad Conta
Cavalleria Rusticana
Santuzza
Emanuela Pascu – invitată
Lola
Sorana Negrea
Turiddu
Alin Stoica
Alfio
Cătălin Țoropoc
Mamma Lucia
Sidonia Nica
***
Pagliacci
Nedda
Marta Sandu Ofrim
Canio
Daniel Magdal
Tonio
Lucian Petrean
Beppe
Andrei Lazar
Silvio
Iordache Basalic
Cu participarea Orchestrei și Corului Operei Naționale București
*Instituția își rezervă dreptul de a aduce modificări în distribuțiile spectacolelor în cazul în care situația le impune.
Sinopsis
Cavalleria Rusticana de Pietro Mascagni
Este sărbătoarea Paștelui și cortina se ridică în bătaia clopotelor, scena înfățișând o piață publică deșartă dintr-un sat în Sicilia. Pe măsură ce muzica se aude tot mai răsunătoare și veselă, țăranii și sătenii traversează piața în vesele armonii închinate primăverii, unii îndreptându-se spre biserică, alții rămânând la plimbare.
Tonalitatea muzicii se schimbă atunci când Santuzza apare și o întâlnește pe Mamma Lucia, ce tocmai ieșea din magazia de vinuri. Fata îl căuta pe Turiddu și o întreabă pe mama acestuia de ce nu îl poate găsi acasă. Lucia răspunde agitată că acesta a plecat să caute vin în orașul din apropiere. Santuzza susține că Turiddu a fost văzut în sat în noaptea precedentă.
Căruțașul Alfio intră în scenă, vesel și fălos și îi cere Mammei Lucia din vinul său vechi. Acesta îi răspunde că fiul ei este plecat să aducă mai multă licoare, dar el confirmă de asemenea că l-a văzut pe Turiddu în dimineața aceea în apropierea casei lui. Oamenii intră în biserică, iar la final rămân doar două femei – Santuzza și Lucia.
Santuzza începe faimoasa ei arie „Voi lo sapete”, în care destăinuie amarul poveștii ei către bătrâna femeie. Îi spune că înainte să plece în armată, Turiddu a fost logodit cu Lola. La întoarcerea din serviciul militar el o găsește măritată cu Alfio. Pentru a se consola i-a cântat Santuzzei amorul lui, iar ea s-a îndrăgostit nebunește de el, iar din gelozie și invidie Lola l-a ademenit înapoi în brațele ei. Încă o dată, Santuzza vrea să depună orice efort să recâștige bărbatul iubit înapoi, cât și dragostea acestuia. Șocată, Lucia se îndreaptă încet către biserică, lăsând-o pe fată singură. În acel moment Turiddu apare, arătându-se surprins la vederea Santuzzei. Încercând să se eschiveze de acuzele fetei, Turiddu o ceartă pentru suspiciuni și o alungă. Rămânând singură, ea îl blesteamă.
Intonând un cântec vesel, „Fior di giaggiolo”, Lola își face apariția traversând piața în drum spre biserică. Turiddu vrea să meargă cu ea, dar Santuzza încearcă să îl oprească. Se întoarce furios către Santuzza, care încearcă până la disperare să îl împiedice să intre în biserică, totodată implorându-l să nu o părăsească. Într-un atac de furie acesta o aruncă la pământ și fuge în biserică. Santuzza auncă un blestem în urma lui și îl numește trădător. Alfio se întoarce căutând-o pe Lola și o găsește pe Santuzza. Umilită, îi spune că Lola și Turiddu participă la slujbă împreună și că sunt din nou amanți. Alfio se arată îngrozit și jură cruntă răzbunare. Mult prea târziu Santuzza realizează ce tocmai a cauzat remarca ei. Amândoi pleacă.
Pe măsură ce superba simfonie intermezzo se sfârșește, sătenii și țăranii părăsesc biserica în spirit de veselie. Intonând „Brindisi”, Turiddu invită oamenii la o cupă de vin. Deodată Alfio apare și Turiddu îl invită și pe el să se alăture, dar acesta refuză remarcând că poate fi otrăvit. Turiddu aruncă vinul în insultarea adversarului în mod public. Femeile se retrag cu frică. Potrivit obiceiului sicilian, Turiddu îl mușcă pe Alfio de ureche, semn de duel. Alfio pleacă pentru a-și întâlni adversarul mai târziu la locul stabilit. Turiddu îi urează mamei sale un tandru rămas bun și îi cere să aibă grijă de Santuzza, să îi fie ca o mamă în cazul în care el nu se mai întoarce, apoi pleacă. Santuzza apare și o ia în brațe pe Mamma Lucia. Oamenii se adună într-o mulțime neliniștită. Se aud strigăte că Turiddu a fost ucis. Toți rămân îngroziți, iar Santuzza și Mamma Lucia se prăbușesc la pământ copleșite de durere.
Pagliacci de Ruggero Leoncavallo
Prolog
Drama este deschisă de un prolog, într-o manieră impresionantă. Tonio, bufonul cocoșat își face apariția în fața cortinei pentru a anunța că intriga piesei este o poveste reală. Prin intermediul cuvintelor „Andiam! Incominciate!” începe un spectacol grandios despre puternica emoție umană.
Actul I.
O trupă de teatru își face apariția în sat și sunt primiți de sătenii gălăgioși. Canio bate puternic în tobă pentru a stabili liniștea, apoi invită mulțimea să participe la spectacolul despre marele Pagliaccio din acea seară. Tonio se grăbește să o ajute pe Nedda să coboare din caravană, dar este împins cu putere și plesnit peste față de către gelosul Canio. Șoptind amenințări împotriva lui Canio, Tonio se retrage înspre teatrul improvizat. Mulțimea începe să râdă și Canio, sub presiunea furiei intonează că dacă și-ar găsi iubita cu un amant, acesta ar însemna sfârșitul ei. Câțiva săteni îl invită la un pahar de vin. Peppe se alătură și el. Rămasă singură, Nedda se gândește la ieșirea ciudată a lui Canio. Încercând să alunge gândurile apăsătoare cântă despre zborul liber și vesel al păsărilor (Stridono lassù). Tonio apare și pe măsură ce se îndreaptă amenințător spre Nedda, aceasta îl lovește peste față cu un bici. Strigând răzbunare, Tonio se îndepărtează.
Silvio își face apariția, iar tema dragostei începe să vibreze cu orchestra. Nedda se teme deoarece el s-a aventurat să o viziteze la acea oră, dar acesta îi văzuse pe Canio și Beppe la taverna din sat și crede că este în siguranță. Silvio o imploră pe Nedda să pună capăt acestui mod de viață și sa fugă cu el în schimb. Ea îi promite întâlnire în noaptea aceea, după terminarea piesei. Auzind discuția, Tonio pleacă după Canio. Silvio dispare în noapte urmărit de Canio în strigăte de furie. Cu pumnalul în mână el se întoarce, cerându-i Neddei numele amantului ei. Beppe intră la timp și îi desparte pe cei doi, aruncând pumnalul. Într-o stare foarte tulbure și adâncă disperare Canio trebuie să își joace rolul în piesa din acea seară. Vociferând tragicul destin al unei paiațe, cântă faimoasa arie „Vesti la giubba”, apoi dispare înăuntrul teatrului.
Actul II.
Corul vesel de săteni își exprimă bucuria și entuziasmul față de spectacol și se așază pe băncuțele amenajate în fața teatrului. Silvio își fața apariția și, precaut, se apropie de Nedda care tocmai trecea cu o farfurie să strângă banii privitorilor. Profită de șansă și încearcă să îi șoptească lui Silvio o avertizare.
După o lungă pregătire spectacolul începe într-un final. Colombina – Nedda – își așteaptă iubitul, pe Arlecchino – Beppe. Soțul ei Pagliaccio – Canio – este absent și se va întoarce mai târziu în acea seară. În locul lui Arlecchino apare plicticosul servitor, Taddeo – Tonio, declarându-și dragostea pentru Colombina. Ignorându-l, ea se îndreaptă spre fereastră și îi face semne lui Arlecchino în timp ce acesta îi dedica serenada „O Colombina, il tenero fide Arlecchin”. Canio se întoarce mai devreme și Arlecchino reușește să se strecoare pe fereastră.
Ca parte din spectacol Nedda repetă cuvintele de despărțire ale ei pentru Silvio „A stanotte e per sempre tua sarò”. Această scenă îi întărește furia lui Canio și îi cere imediat Neddei – Colombina – să îi spună numele amantului, dar ea refuză. Dezorientați, sătenii realizează că piesa începe să prindă contur în viața reală. În mod neașteptat, Canio o înjunghie pe Nedda, apoi pe Silvio care sare în ajutorul femeii iubite. Canio aruncă apoi pumnalul și într-un suspin adânc exclamă replica de lebădă a spectacolului: „La commedia è finita!”.