Fidelio

Operă în două acte de Ludwig van Beethoven
Libretul de Joseph Sonnleithner, Stephan von Breuning şi Georg Friedrich Treitschke

Textul vorbit de Graham Vick
tradus în limba română de Nadine Vlădescu

După 11 ani de muncă pentru a termina de compus singura sa operă, „Fidelio”, Ludwig van Beethoven a găsit forma perfectă prin care personajele puternice ale lui Jean-Nicolas Bouilly să-şi exprime sentimentele despre dragoste şi dreptate. Pentru montarea operei la Bucureşti – în premieră absolută – regizorul Graham Vick, a cărui precedentă montare a operei „Fidelio” a avut loc în urmă cu 15 ani, a plasat subiectul într-un spaţiu atemporal, în relaţie mai apropiată cu realitatea contemporană, într-un spectacol eliberat de regulile teatrului clasic. Acest spaţiu contemporan, dar fără istorie, produce personaje care se confruntă cu propria lor conştiinţă, purtându-şi gândurile dinspre întuneric spre lumină. Soţul pierdut, soţia ascunsă, tiranul, adolescenta prinsă printr-o eroare în iubire, tatăl corupt şi tânărul îndrăgostit sunt forţe care se luptă cu sine: printre prizonierii din închisoare, personajele sunt prizoniere ale propriei lor fiinţe. Spectacolul lui Graham Vick are loc în interiorul Operei, cu totul.

Sinopsis
Actul I

Marzelline, fiica temnicerului Rocco, refuză avansurile lui Jaquino, ajutorul tatălui ei. Ea îl iubește pe Fidelio, noul angajat. Acesta sosește cu cumpărături și corespondență, dar e necăjit de interesul Marzellinei față de el. Fidelio este, de fapt, Leonora, o femeie nobilă care a venit la închisoare deghizată în bărbat, pentru a-și găsi soțul, Florestan, un prizonier politic. Când Rocco spune că în celulele subterane se află un bărbat în pragul morții, Leonora  bănuieşte că ar putea fi Florestan şi îl roagă pe temnicer să o lase să-l însoțească când își face rondul. Acesta e de acord, deși guvernatorul închisorii, Don Pizarro nu-i permite decât lui accesul în acea zonă.

În timp ce soldații se adună în curte, Pizarro află că Don Fernando, ministru de stat, vine în inspecție la închisoare. La aflarea acestei vești, guvernatorul decide să-l ucidă cât mai rapid pe Florestan, dușmanul său, și-i ordonă lui Rocco să sape o groapă în temniţă. Leonora, auzind planul, își dă seama de natura diabolică a lui Pizarro. Ea îl imploră din nou pe Rocco să o lase să-l însoțească în celula condamnatului. De asemenea, îl roagă să-i lase pe ceilalţi prizonieri să iasă câteva clipe în curte, la aer. Rocco acceptă, dar, după ce prizonierii sunt scoși din temnițe, Pizarro apare și îi ordonă lui Rocco să-i trimită inapoi și să se grăbescă să sape groapa lui Florestan. Rocco se duce în temniță, iar Leonora îl urmează.

Actul al II-lea

Într-una dintre cele mai joase celule din închisoare, Florestan se luptă să rămână în viață și, pentru a nu-și pierde mințile, el visează cum vine Leonora să-l salveze. Rocco și Leonora sosesc și încep să pregătească mormântul. Florestan se trezește, nu-și recunoaște soția, iar Leonora îşi pierde cumpătul la auzul vocii lui. Florestan îl convinge pe temnicer să-i dea ceva de băut, iar apoi Leonora îi dă o bucată de pâine și îl îndeamnă să nu-și piardă credința. Rocco îl anunță pe Pizarro că totul este pregătit, iar guvernatorul vine cu un pumnal să îl înjunghie pe Florestan, dar Leonora îl oprește, amenințându-l cu un pistol. Chiar în acest moment o trompetă anunță că a sosit ministrul. Rocco îl conduce pe Pizarro afară, în timp ce Leonora și Florestan se îmbrăţişează.

În curtea închisorii, Don Fernando proclamă dreptate pentru toți. El este mirat când, din temniţă, îi este adus vechiul prieten Florestan, iar Rocco îi povestește despre curajul Leonorei. Florestan este eliberat, iar Pizarro, arestat.