Flautul fermecat
(Die Zauberflöte)

Spectacol de operă adaptat pentru copii

Opera în două acte „Flautul fermecat” a avut premiera la Viena, la Freihaustheater, un teatru popular , în anul 1791. Libretul lui Emanuel Schikaneder a fost inspirat de povestea „Lulu” de Liebeskind, publicată în colecţia de poveşti orientale Dschinnistan în 1786. Lucrarea este considerată cea mai bună creaţie a genului singspiel, operă comică de origine germană care în loc de recitativ (dialog cântat) foloseşte  dialogul vorbit. „Flautul fermecat” este una dintre cele mai apreciate şi cântate opere din lume. Prima montare  a fost regizată şi dirijată de compozitorul însuşi şi a avut un succes răsunător. Autorul libretului a fost interpretul rolului Papageno. În anul 1792, la un an de la premiera absolută, dar şi de la moartea lui Mozart, se sărbătoreau deja 100 de reprezentaţii.

Sinopsis

A fost odată ca niciodată un ţinut îndepărtat, care se numea Regatul Întunecat al Reginei Nopţii. În acest regat a ajuns prinţul Tamino. Un dragon s-a repezit asupra lui. Doamnele Reginei Nopţii l-au salvat pe frumosul prinţ. Papageno, un ciudat vânător de păsări, îi spune că el este cel care l-a salvat. Cele trei doamne, supărate că Papageno a minţit, îl pedepsesc pe acesta punându-i un lacăt la gură. Ele îi arată lui Tamino un portret al frumoasei Pamina, fiica Reginei Nopţii, care a fost răpită. Tamino se îndrăgosteşte pe loc de Pamina şi jură să o salveze. Soseşte Regina Nopţii, care îi spune că Pamina a fost răpită de Sarastro, duşmanul ei, pe care îl descrie ca fiind un tiran şi vrăjitor rău. Tamino şi Papageno, însoţiţi de trei copii, pleacă în misiune. Tamino primeşte un flaut fermecat, iar Papageno clopoţei fermecaţi, aceste două obiecte fiind sortite să-i protejeze.

Ajunşi în ţara înţeleptului Sarastro, Tamino şi Papageno încearcă să o găsească  pe Pamina, care este păzită de Monostatos, un maur ciudat, brutal şi rău. Papageno îi spune Paminei că un tânăr fermecător, care s-a îndrăgostit de chipul ei, va veni s-o salveze. Pornesc amândoi în căutarea lui Tamino, dar sunt prinşi de Monostatos. Clopoţeii fermecaţi pe care îi are Papageno, îl alungă pe urâtul paznic. Se anunţă sosirea lui Sarastro, iar Pamina este nevoită să îi spună ADEVĂRUL: a dorit să plece din Ţara Înţelepciunii, pentru a se reîntoarce la mama sa, Regina Nopţii, de care îi este dor. Apare Tamino îndrumat de Monostatos.

Tamino și Pamina se întâlnesc pentru prima oară. Sarastro îl îndrumă pe Tamino în Templul Înţelepciunii, pentru a se convinge, trecând prin proba tăcerii, a focului şi a apei dacă este demn de Pamina, pe care o iubește. În timp ce Pamina se odihneşte, Monostatos vrea să se apropie de ea, pentru a o săruta.  El este întrerupt de Regina Nopţii, care vine să distrugă ţinutul lui Sarastro. Ea îi dă Paminei un pumnal, ordonându-i să îl ucidă pe Sarastro şi să-i aducă Discul Soarelui pe care Sarastro îl poartă pe piept. Pamina este îngrozită de ceea ce trebuie să o facă. Înţeleptul Sarastro surprinde frământarea Paminei şi o iartă, pentru că în Țara Înţelepciunii nu există răzbunare şi ură. Tamino este convins să facă jurământul tăcerii. Însoţit de Papageno, se întâlneşte cu Pamina, dar nu îi vorbeşte, spre mirarea şi întristarea frumoasei prinţese. Papageno e vorbăreţ şi este fericit că poate vorbi cu o bătrânică simpatică. După două întâlniri, bătrânica îi cere să devină soţia lui. Papageno, mirat şi amuzat acceptă, nedorind să rămână toată viaţa singur.

După promisiunea pe care o face bătrânei, aceasta se transformă în soţia visată, în Papagena. Tamino şi Pamina trec cu bine prin proba focului şi apei, fiind demni să trăiască în lumea Dreptăţii şi Înţelepciunii ce aparţine lui Sarastro. Regina Nopţii, însoţitoarele sale şi Monostatos fac ultima încercare de a-l distruge pe Sarastro, dar sunt întâmpinaţi de tunete şi fulgere. Sarastro îi primeşte pe Tamino şi Pamina în ţara sa, dragostea adevărată şi profundă triumfă asupra răului, iar curajul, virtutea şi înţelepciunea înving puterile întunericului.